Mijloace de transport ideale pentru deplasările în țară

0
1874
mijloace de transport tren

Chiar dacă petrecem o mare parte din timp în orașul în care locuim sau unde avem locul de muncă, întotdeauna vor exista situații când avem de făcut călătorii și în alte zone din țară, fie că mergem în vizită la rude sau că facem călătorii în interes de serviciu. În acest caz, în funcție de distanța și timpul pe care îl petrecem pe drum, este bine să ne alegem un mijloc de transport care să ne ofere confort și siguranță pe parcursul călătoriei. Iată câteva opțiuni pe care le poți lua în calcul.

Autocarul

Călătoria cu autocarul este unul dintre cele mai des întâlnite mijloace de transport, indiferent dacă vorbim despre distanțe mari sau mici. Autocarul este potrivit dacă trebuie să ajungi la destinație într-un timp relativ scurt, însă nu vrei să fi tu cel care conduce.

Chiar dacă nu este la fel de confortabil ca și o mașină, pe timpul deplasării cu autocarul te poți relaxa citind o carte sau privind peisajele pe geam și nu trebuie să porți grija autoturismului sau să cauți parcare într-un oraș străin.

Mașina

Se știe deja că cel mai rapid mijloc de transport terestru este mașina. Aceasta este ideală dacă ai de parcurs distanțe mari într-un timp scurt, oferindu-ți în același timp și confort pe durata deplasării. De asemenea, cu autoturismul poți face câte opriri dorești pe drum și poți lua cu tine câte bagaje ai nevoie, singura ta limită fiind mărimea portbagajului sau numărul de persoane împreună cu care călătorești.

În plus, dacă nu ai propria mașină și locuiești într-un oraș mare așa cum este Clujul, poți apela oricând la o companie ce oferă mașini spre închiriere, cum este de exemplu Ecorent. Vezi site flota de mașini pe care o pune la dispoziție, ce include de diferite modele și categorii ce pot acoperi nevoile oricărui șofer.

Trenul

Trenul este un alt mijloc de transport potrivit pentru deplasările prin țară. Acesta este un mijloc de transport comod și acoperă toate regiunile țării, astfel că poți ajunge aproape oriunde îți dorești. În funcție de nevoile tale, poți opta pentru un tren Regional (personal), mai lent și care oprește în aproape toate gările de pe traseul său, însă ideal dacă te deplasezi în zone rurale. Dacă vrei să ajungi într-un alt oraș, atunci poți călătorii cu un tren InterRegio (accelerat și rapid) sau Intercity, care sunt mai rapide și fac doar câteva opriri pe traseu.

În plus, există trenuri InterRegio și Intercity care au cușete, unde poți dormi, și saloane restaurant, unde ai posibilitatea să mănânci, să servești o băutură sau pur și simplu să stai la o masă să lucrezi sau să navighezi pe web, deoarece majoritatea acestora oferă și acces la internet prin wireless pentru călători.

În concluzie, fiecare dintre mijloacele de transport prezentate anterior are anumite avantaje care îl fac ideal pentru deplasările în țară, însă alegerea unuia dintre ele depinde de preferințele și nevoile tale.

Sursă foto: © Viorel Dudau | Dreamstime.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here