Pentru a putea să înțelegem mai bine istoria, civilizația și atmosfera locului în care ne aflăm, dar și pentru a ne îmbogăți cunoștințele generale, am ales să prezentăm tur al unor principalelor muzee din 3 orașe ale Transilvaniei. Sperăm ca aceste locuri să îți stârnească interesul, iar de fiecare dată când o să ai ocazia să nu ratezi vizitarea unui muzeu.
Acest tur te va purta prin muzee din Cluj-Napoca, Târgu Mureș și Sibiu.
Cluj Napoca
Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei
Muzeul National de Istorie a Transilvaniei deține un valoros patrimoniu istoric și arheologic, cu peste 400 000 de bunuri culturale ce reflectă istoria și civilizația Transilvaniei, din preistorie până în zilele noastre. Aceasta este ilustrată prin obiecte provenite din descoperiri arheologice, colecții medievale și moderne de ceramică, cositoare, sticlărie, armament, documente și fotografii, cărți și ziare.
În anul 1999 s-a deschis publicului și Tezaurul, care prezintă, în două săli, peste 4.600 de piese din aur și argint: idoli eneolitici, tezaure monetare antice și medievale, bijuterii cu pietre prețioase și semiprețioase, medalii, precum și obiecte de uz casnic din metal prețios.
Muzeul își are sediul într-o clădire monument de arhitectură din secolul XIX, Casa Petrichevich-Horvath Daniel, construită în stil neoclasic. Pentru vizitarea acestuia adulții vor plăti 10 lei, pensionarii 5 lei iar studenții vor avea de achitat 2.5 lei.
Muzeul Național de Artă
Clădirea în care se află Muzeul de Artă Cluj-Napoca este cunoscută ca ,,Palatul Bánffy din Cluj”, acesta fiind în sine o operă arhitecturală de prestigiu, reprezentând cel mai important edificiu baroc din Cluj-Napoca
Muzeului de Artă conține expoziția permanentă dată de Galeria Națională, expusă în 21 de săli de la etajul clădirii, aici fiind selectate și prezentate publicului peste 200 de piese de pictură și sculptură din patrimoniul total al muzeului.
Ele evidențiază colecțiile de artă deținute de muzeul clujean și surprind evoluția artei în Transilvania, precum și multiculturalitatea specifică spațiului intracarpatic. Pe lângă această expoziție, muzeul găzduiește și alte expoziții temporare care pot fi vizitate în diferite perioade ale anului. Prețul pentru expozițiile permanente este de 8 lei pentru o persoană, iar pentru cele temporare este de 6 lei pentru o persoană. La acestea se aplică reduceri de 75% pentru elevi și studenți, 50% pentru pensionari și 25% pentru grupurile de peste 10 persoane.
Muzeul Farmaciei
Muzeul de Farmacie are la bază o colecție de obiecte de patrimoniu de origine transilvăneană, colectate de profesorul universitar clujean Iulius Orient și expusă pentru prima dată în 1904, într-o sală a Muzeului Ardelean. În anul 1954, colecția a primit cea mai potrivită casă pe care ar fi putut-o avea, anume clădirea în care a fost găzduită farmacia cea mai veche din Cluj, Casa Hintz. De-a lungul timpului, arhiva a fost îmbunătățită cu multe alte obiecte de patrimoniu primite prin donații.
La finalul zilei te invităm să te relaxezi la una dintre unitățile de cazare locale disponibile în platforma CazareClujNapoca.ro. Mâine te așteaptă noi lecții de istorie și artă pe care poți să le parcurgi.
Târgu Mureș
Muzeul de Etnografie și Artă Populară
Una dintre cele mai frumoase construcții în stil baroc din Transilvania, Palatul Toldalgi, adăpostește Muzeul de Etnografie și Artă Populară.
Muzeul conține obiecte valoroase: porturi populare de colecție, tricotaje de mobilier, artizanate de lemn, icoane din lemn și sticlă, obiecte de ceramică, din metal, din os, piese din creația contemporană: împletituri din panus, papură, picturi naive și multe altele.
Primele obiecte din colecții au fost achiziționate de la începutul secolului XX de către Aurel Filimon. Campania de achiziție a fost continuată mai apoi de către colecționarii etnografici din oraș. Ei au urmărit îmbogățirea colecțiilor cu piese cât mai rare, dar autentice. Au fost acoperite aproape toate zonele etnografice mureșene, iar obiectele din muzeu arată în prezent o mare diversitate tipologică. Pentru vizitarea acestuia adulții vor plătii 8 lei, pensionarii 3 lei iar studenții câte 2 lei de persoană.
Muzeul de Artă
Muzeul de Artă este găzduit de Palatul Culturii, o clădire de referință a orașului. Inaugurată în 1913 odată cu finalizarea lucrărilor la Palatul Culturii, Pinacoteca păstrează localizarea inițială, la care s-au adăugat cu timpul și alte spații pentru extindere.
Astfel au rezultat două galerii cu statut permanent: Galeria de Artă Clasică Maghiară și Galeria de Artă Românească Modernă. Ulterior au fost adăugate alte trei galerii: Galeria Ion Vlasiu, Galeria Dósa Géza, Galeria Donația Elisabeta și Gheorghe David. Biletele costă 12 lei, cele standard, 6 lei cele pentru pensionari și 2 lei pentru sudenți.
Muzeul Arheologie-Istorie
Muzeul de Arheologie și Istorie se află în incinta Palatului Culturii și deține importante colecții de istorie veche: ceramică arheologică începând din epoca neolitică, unelte din piatră, os, corn, aramă, bronz și fier.
Dintre cele mai renumite obiecte arheologice amintim: Fibula cu pandantive din bronz, descoperită la Suseni, considerată pentru frumusețea ei ca unicat în sud-estul Europei și alte documente și obiectele din epoca medievală: ceramică de artă, artă decorativă, mobilier, bijuterii, obiecte tehnice, gravuri, documente privind istoria modernă și contemporană a județului. Pentru vizitarea acestuia adulții vor plăti 8 lei, pensionarii 3 lei iar studenții vor avea de achitat 2 lei.
Pentru că a venit din nou momentul să te odihnești, te invităm să folosești platforma CazareTârguMureș.ro pentru a găsi cazarea perfectă unde să îți petreci noaptea.
Sibiu
Muzeul ASTRA
La doar 4 km de orașul Sibiu în rezervația naturală „Dumbrava Sibiului” se
găsește un muzeu fascinant. Acesta este locul ideal pentru a descoperii
viața tradițională rurală românească printr-o plimbare relaxantă în mijlocul
naturii, pe alei ce numără aproximativ 10 km. Gospodării țărănești, ateliere, bisericuțe
de lemn, crame, mori de apă și de vânt te așteptă să le treci pragul, să le
descoperi interiorul original și să înțelegi în detaliu viața simplă a
țăranilor din toată România.
Pe lângă acestea, muzeul oferă și diverse posibilități de agrement: plimbări cu barca, plimbări cu căruța și sania trase de cai, un restaurant, un centru de informare turistică și spații de joacă.
Tarifele sunt de 25 lei pentru adulți, 12 lei pentru pensionari, 7 lei pentru studenți sau elevi și 20 de lei pentru grupurile de minim 20 de persoane.
Muzeul Brukenthal
Palatul Brukenthal a devenit unul dintre cele mai importante muzee de artă din Europa de Est. Astfel, la 25 februarie 1817, Muzeul Brukenthal este deschis pentru public.
Muzeul expune un patrimoniu extrem de bogat și diversificat de pictură, sculptură, stampe și cartografie. Printre autorii de seamă a căror opere sunt expuse aici îi amintim pe: Jan van Eyck, Antonello da Messina, Hans Memling, Pieter Bruegel, Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza, alături de mulți alții.
Muzeul cuprinde două galerii, Galeria de Artă Europeană și Galeria de Artă Românească. Tarifele pentru acestea se plătesc separat, astfel pentru cea de Artă Europeană prețurile sunt de 20 lei pentru adulți, 13 lei pentru grupuri și 5 lei pentru studenți, elevi și pensionari, iar pentru Galeria de Artă Românească prețurile încep de la 12 lei pentru adulți, 8 lei pentru grupuri și 3 lei pentru studenți, elevi și pensionari.
Muzeul Civilizației Transilvane Astra
Muzeul Civilizației Transilvane a fost înființat în 1993, fiind continuatorul Muzeului Asociațiunii – primul muzeu „național” al românilor din Transilvania (inaugurat la 19 august 1905 și desființat, din considerente ideologice, în 1950).
Astăzi, acest muzeu dispune de două secțiuni principale, care scot în evidență cultura tradițională din zona Transilvaniei prin intermediul a patru colecții tematice: obiecte de cult, însoțite de ouă încondeiate și măști; port popular și textile; colecția de lemn, fier și os; colecția de ceramică.
Pe lângă acestea, pentru cei interesați de suveniruri tradiționale, în Galeriile de Artă Populară din cadrul muzeului sunt prezente expoziții cu vânzare de produse tradiționale autentice. Tarifele sunt de 2 pentru adulți și 1 leu pentru pensionari, studenți și elevi.
La finalul acestui tur bucură-te de atmosfera pe care o emană acest oraș și alege una dintre unitățile de cazare disponibile pe platforma CazareSibiu.com pentru a lua un binemeritat popas.
Acestea sunt, putem spune, principalele muzee ale acestor orașe, dar cu siguranță nu sunt singurele obiectivele turistice pe care merită să le vizitezi aici. Tu cărui muzeu o să-i treci pragul prima dată?