Cum să fii mereu la curent cu vremea din Cluj-Napoca

0
2780
Vremea în Cluj-Napoca

Suntem la început de noiembrie, lună în care începem să facem tranziția dinspre toamnă spre iarnă. Avem parte de perioade răcoroase, chiar geroase, peste tot în țară, dar la fel de bine pot să apară și zile călduroase, la care poate nu mai sperăm. Schimbarea constantă a vremii ar putea să ne dea peste cap planurile de ieșire, garderoba și multe alte lucruri de care ne lovim zilnic, motiv pentru care este important să știm dinainte cum va arăta cerul și ce temperaturi sunt așteptate în zilele care urmează.

Deși primele zăpezi ale anului 2014 au căzut deja în mai multe orașe din țară (inclusiv București), Cluj-Napoca a fost destul de norocos din punctul acesta de vedere, deși temperaturile nu arată încă nicio intenție de a ridica mercurul din termometre în perioada imediat următoare.

Totodată, aceste ultime două luni din an sunt pline de diverse evenimente care au loc în Cluj-Napoca, dintre care multe sunt organizate în aer liber. Dacă plănuiești să iei parte la astfel de evenimente e bine să fii la curent, din timp, cu toate condițiile meteo.

O bună opțiune în acest sens este urmărirea site-ului meteo local vremeacluj.ro. Dedicat în întregime predicțiilor meteo, site-ul îți poate oferi nenumărate informații utile cu privire la condițiile meteo din următoarea perioadă, fie că te interesează orele rămase din ziua de azi, fie că vrei să vezi cum va fi vremea în weekendul care urmează.

Mai mult decât atât, poți profita de linkuri către anumite camere web amplasate în oraș, care îți vor oferi informații live din zone importante din oraș sau din apropiere, cum ar fi Cartierul Gheorgheni, Piața Avram Iancu sau Dealul Feleac.

Utilitatea acestui site este evidentă și pentru turiștii care plănuiesc o excursie în Cluj-Napoca, dar și pentru oamenii de afaceri care ajung în orașul de pe Someș.

Nu lăsa nimic la voia întâmplării.

sursa foto

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here