Belis – Fantanele

0
5866

Comuna Beliș din județul Cluj este recunoscută prin prezentarea habitatului deosebit (între 1.000 metrii și 1.300 m altitudine), prin traseele turistice montane din zonă, prin simplitatea satelor ce alcătuiesc comuna și prin existența lacului de acumulare Fântânele-Beliș ce se întinde pe o lungime de circa 27 km.

Crearea imensului luciu de apa de circa 900 ha a fost posibilă prin transmutarea locației satului Beliș la circa 3 km, unde se află azi. Întreaga memorie a locului și poveștile lui extraordinare sunt păstrate între zidurile unei biserici aflată pe fundul barajului de acumulare Beliș-Fântânele. Uneori, atunci când lacul scade, se zăresc zidurile bisericii.

Scurt istoric

Atestarea documentară a localităţii Beliș datează din anul 1369 sub numele de “Flavia Beles”.

Teritoriul administrativ al comunei Beliș este situat în partea de sud-vest a județului Cluj, la interferența a două unități montane din cadrul Munților Apuseni, respectiv Munții Gilăului, Muntele Mare și Munții Bihorului Vlădeasa.

Comuna Beliș este alcătuită din șase sate: Beliș, Bălcești, Dealu Boții, Smida, Giurcuta de Sus și Poiana Horea. Reședinta comunei este satul Beliș.

[nggallery id=35]

Povestea inundării Belișului

Înainte să-și afle mormântul pe fundul unui lac de acumulare, vechiul Beliș era cuibărit pe Someșul Cald, între dealuri muntoase. Un sat pe o vale, cu biserică la mijloc, ridicată pe o damba, înconjurată de casele din lemn ale moților ce se vedea din orice colț al satului.

Viața sătenilor era simplă, strâns legată de lemnul pădurilor, creșterea de animale, familie și biserica din centrul satului. Pentru ei biserica era protectoarea satului de vânturi puternice sau vijelii de zăpadă, inundații sau secete devastatoare. Moților li se părea că biserica e acolo dintotdeauna și că atâta timp cât o vedeau acolo, pe dâmba, știau că nimic nu li se poate întâmpla.

Însă, într-o toamnă târzie, s-a răspândit vestea că Belișul urma să fie inundat. Comuniștii hotărâseră să construiască acolo un baraj și apele lacului aveau să acopere totul, iar sătenii urmau să-și ia in spate copiii, casele și animalele ca să le mute sus, pe coasta arida a Ungurului. Așa a-nceput blestemul.

Rând pe rând, carele trase de boi, au început să care în susul dealului bucată cu bucată din gospodăriile Belișului. Așa au fost mutate gospodării cu viața sătenilor cu tot.

În cele din urmă, în Beliș nu mai rămăseseră decât câteva case prăbușite. Sufletul satului se pregătea să se înalțe la cer. Și atunci, cineva a întrebat: “Și biserica?”. În graba mare, biserica a fost golită de icoane, obiecte de cult și veșminte bisericești.

Clopotele și acoperișul au fost duse și ele în deal, dar, cu toate acestea, muchiile tăioase ale turlei de piatră păreau încă trufașe, neînvinse. Biserica moților voia să moara acolo împreuna cu sufletul satului.

Ultimii care au plecat au fost morții. Întregul sat s-a coborât din Coasta Ungurului și a năpădit cimitirul. Fiecare familie a scormonit în morminte ca să ia osemintele. Părintele a făcut o slujbă frumoasă, apoi morții au fost puși în căruțe și urcați cu boii pe deal. La fiecare răscruce de drum se opreau și părintele rostea rugăciuni, ducând cu el cadelnița cu tămâie. Oamenii priveau tăcuți înapoi, încruntați, către viața lor trecută ce urma să fie acoperită cu ape.

Și, așa a început construirea imensului baraj de la Beliș – Fântânele…

Localizare Beliș

Localitatea Beliş este situată la poalele masivului Vlădeasa din Munţii Apuseni, în partea de N-V a judeţului Cluj, la o altitudine de 1.125 m.

[google-map-v3 width=”90%” height=”250″ zoom=”15″ maptype=”roadmap” mapalign=”center” directionhint=”false” language=”default” poweredby=”false” maptypecontrol=”true” pancontrol=”true” zoomcontrol=”true” scalecontrol=”true” streetviewcontrol=”true” scrollwheelcontrol=”false” draggable=”true” tiltfourtyfive=”false” addmarkermashupbubble=”false” addmarkermashupbubble=”false” addmarkerlist=”46.662632,23.139954{}atractii-naturale.png” bubbleautopan=”true” showbike=”false” showtraffic=”false” showpanoramio=”false”]

Belişul se află la o distanţă de 27 km de oraşul Huedin, la 77 km de municipiul Cluj-Napoca şi la 133 km de municipiul Oradea.

La aproximativ 3 km aflat într-o zonă muntoasă deosebită este situat Lacul Beliş-Fântânele. Lacul se întinde pe o lungime de circa 27 km, având o suprafaţă totală a luciului de 900 ha.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here