Trasee de o zi în jurul Clujului

Trasee de o zi în jurul Clujului

Cluj-Napoca, reședința de județ a Clujului, este un oraș plin de istorie și cultură, cu multe monumente interesante de vizitat. Însă nu întotdeauna vrei să vizitezi orașele aglomerate când mergi în vacanță, ba din contră, vrei liniște și să fii înconjurat de natură. Dacă te afli în județul Cluj, iată câteva idei de traseu de o zi. Acestea pot fi vizitate fie cu mașina personală, fie cu o mașină închiriată cu rezervare online.

Salina Turda – Cheile Turzii – Potaissa

Aflat la doar 37 km de Cluj-Napoca, orașul Turda este plin de istorie, dar te poți bucura la fel de bine și de natură. Cea mai cunoscută atracție din oraș este Salina Turda, renumită pentru proprietățile terapeutice ale aerului sărat, oferă și un loc spectaculos subteran în care se pot desfășura activități sportive, de relaxare sau concerte. Tot în zona Turdei, poți vizita Castrul Roman Potaissa, unde poți vedea ruinele fostei garnizoane Legiunea a V-a Macedonica, din anul 168. Dacă vrei să ieși din oraș, îți recomand să vizitezi Cheile Turzii, o rezervație naturală protejată, foarte spectaculoasă. Un alt loc asemănător, este și rezervația Cheile Turenilor, unde poți vizita peșteri spectaculoase. Iar dacă vrei să te întorci în oraș la final, în Turda poți să te relaxezi și în Grădina Zoologică.

Lacul Tarnița – Lacul Beliș-Fântânele – Cascada Vălul Miresei

Dacă ieși din Cluj-Napoca prin comuna Gilău și ești fan al naturii, poți vizita în drumul tău Lacul Tarnița, un lac artificial de acumulare, construit în 1974. De acolo poți merge încă vreo 30 de minute cu mașina și să te bucuri de un alt lac artificial de acumulare, mai spectaculos, Lacul Beliș – Fântânele, în care se pot vedea (în zilele secetoase de vară, când nivelul apei scade foarte mult) ruinele fostului sat Beliș, inclusiv zidurile unei biserici. De acolo poți merge și mai departe, îndreptându-te spre Răchițele unde poți admira Cascada Vălul Miresei. Legenda spune că, în trecut, o mireasă a căzut de pe acea stâncă, fix în ziua nunții, iar vălul i-a rămas agățat de stâncă. Nuntașii ar fi plâns-o mult, iar din lacrimile acestora s-ar fi format cascada.

Hergelia de la Jucu – Castelul de la Bonțida – Cetatea de la Dăbâca

Dacă preferi să vizitezi locuri mai încărcate de istorie, dar totuși să beneficiezi de aer curat, îți recomand să pornești din Cluj-Napoca spre Gherla. În drum, îți sugerez să te oprești la Jucu, dacă ești pasionat de cai, pentru a vedea Herghelia de cai. Poți învăța să călărești acolo, întrucât există instructori de echitație. Dacă îți continui drumul spre Gherla, nu uita să te oprești la Bonțida pentru a vizita micul palat supranumit Micul Versailles al Transilvaniei, Castelul Banffy. Acolo se organizează și un festival de muzică electronică în timpul veri (Electric Castle). Continuă-ți drumul și intră cu încredere în satul Dăbâca, unde poți vedea zidurile Cetății Dăbâca și poți vizualiza vremurile apuse ale cavalerilor de mai demult.

Acestea sunt doar trei dintre cele mai apreciate trasee de o zi din județul Cluj, însă județul are mult mai multe de oferit. Traseele se potrivesc drumeților de orice vârstă, pentru că pe fiecare dintre acestea se pot face activități pe placul tuturor.

foto

Fara Comentarii

Lasa un Raspuns