Palatele administrative din Cluj-Napoca

0
4102

În Cluj-Napoca există nu mai puțin de 21 de palate. Cum orașul de pe Someș are o istorie bogată, acesta fiind atestat istoric încă din timpul Imperiului roman, este firesc ca și arhitectura sa să fie una la fel de bogată.

Orașul găzduiește atât orașe cu o bogată istorie și arhitectură, cât și palate mai puțin bogate din punct de vedere ornamental însă foarte importante din prisma rolului funcțional pentru care au fost construite.

Mai jos vă prezentăm o listă cu palatele cu rol administrativ din Cluj-Napoca, ce găzduiesc majoritatea instituțiilor publice importante din oraș.

Palatul Primăriei

Primaria Cluj-Napoca

Palatul Primăriei, în trecut cunoscut drept Palatul Prefecturii Comitatului Cluj este una dintre cele mai frumoase clădiri construite în oraș la începutul secolului XX (1896-1897). Acesta este construit sub forma unul „L” și are două aripi care se înscriu în aliniamentul străzilor Moților și Petru Maior, acesta fiind poziționat la intersecția lor.

Design-ul clădirii aparține stilului eclectic, dominat de elemente neo-baroce. Aripa principală a palatului este situată pe strada Moților. În trecut, această aripă adăpostea birourile somptuoase înalților funcționari. În aripa secundară, aflată pe strada Petru Maior, se aflau birourile mai puțin luxoase ale funcționarilor instituției.

Palatul Prefecturii

Palatul Prefecturii

Palatul Prefecturii sau Palatul Administrativ este unul dintre cele mai cunoscute palate din Cluj-Napoca. El a fost construit în anul 1910 pe strada cunoscută azi sub denumirea de Bulevadul 21 Decembrie.

Acesta a fost inițial, până în anul 1940, sediul Camerei de Comerţ și Industrie. De-a lungul anilor, aici a mai funcţionat Primăria, Consiliul Județean Cluj și Instituția Perfectului judeţul Cluj.

Palatul Prefecturii este construit tot în formă de „L”, pe colț, la fel ca și Palatul Primăriei. Arhitectura lui este una foarte bogată, aceasta îmbinând elemente ale seccessionului francez și elemente ale stilurilor gotice, renascentiste şi de inspiraţie populară. Pe fațada principală se pot admira mai multe turnuleţe, precum și ferestrele şi uşile care sunt foarte frumos ornamentate.

Atât interiorul, cât și exteriorul clădirii păstrează stilul arhitectural inițial, aceasta fiind conservată și restaurată periodic.

Palatul de Justiție

Palatul de Justitie

O altă clădire reprezentativă a secolului XX este Palatul de Justiție. Clădirea a fost construită în perioada 1898-1902 în stil eclectic, un stil arhitectural reprezentativ pentru începutul secolului XX. În prezent palatul poate fi localizat la intersecția dintre Calea Dorobanţilor şi Piața Ștefan cel Mare.

Clădirea Palatului de Justiție are forma unui patrulater și conține 13 curți interioare. Intrarea principală în palat se face din Piața Ștefan cel Mare. Aceasta este foarte frumos ornamentată și prezintă patru coloane, poziționate câte două de-o parte și de alta a ușii principale, coloane care susțin un mic balcon.

Palatul și-a păstrat și în prezent funcția pentru care a fost construit în el funcționând mai multe instanțe judecătorești, între care şi Curtea de Apel Cluj.

Palatul de Finanțe

palatul de finante

Vis-a-vis de Palatul de Justiție se află Palatul de Finanțe. Acesta a fost construit în anul în anul 1880, în fosta Piață Huniade, în prezent Piața Avram Iancu din Cluj-Napoca.

Palatul Finanțelor este construit pe două etaje și cuprinde 101 camere şi dependențe.

Și Palatul Finanțelor, la fel ca și Palatul de Justiție, şi-a păstrat destinația pentru care a fost ridicat și anume să fie sediul diverselor administrații financiare din zona Clujului.

Palatul Arhiepiscopiei Ortodoxe

palatul arhiepiscopiei ortodoxe

Palatul Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului a fost ridicat în anul 1887 în actuala Piață Avram Iancu. Acesta este conceput în stilul arhitectural eclectic la fel ca și restul clădirilor ridicate în jurul acestei piețe la începutul secolului XX.

Palatul a fost ridicat de administrația austro-ungară și inițial servea drept sediu al Administrației Domeniilor Forestiere. Acesta reprezintă un edificiu arhitectural de mari dimensiuni ce dispune de 95 de încăperi dispuse la parter și pe două etaje ale clădirii.

Potrivit Wikipedia, după finalizarea lucrărilor de construcție a Catedralei Ortodoxe a Clujului, edificiul a fost donat de statul român Bisericii Ortodoxe Române. Clădirea adăpostește din 1952 Seminarul Teologic Ortodox și muzeul Episcopiei Ortodoxe a Clujului.

Palatul Regionalei Căilor Ferate

palatul regionale cfr

Despre Palatul Regionalei Căilor Ferate se cunosc puține lucruri. Clădirea a fost ridicată între anii 1885 – 1891 și face parte din ansamblul arhitectural din Piața Avram Iancu, alături de Palatul de Finanțe, Palatul Arhiepiscopiei Ortodoxe și Palatul Prefecturii.

Acesta de află pe partea dreaptă a Pieței Avram Iancu, la intersecția cu Bulevardul 21 Decembrie. Este formată din parter și două etaje, la fel ca toate clădirile construite în această zonă la începutul secolului XX. De asemenea aceasta cuprinde două curți interioare separate de o clădire dreptunghiulară și două intrări principale, una din Piața Avram Iancu și una de pe Bulevardul 21 Decembrie.

Înainte de naționalizarea din 1950, în clădire a funcționat Asociaţia pentru Cultura Maghiară din Transilvania.

În prezent aici își are sediul Regionala CFR Cluj.

Palatul Poștei

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA
KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA

Palatul Poștei este una dintre clădirile reprezentative ale Municipiului Cluj-Napoca. Acesta a fost ridicat la sfârșitul secolului XIX, pe actuala stradă Regele Ferdinand. Și acest imobil și-a păstrat şi în prezent utilitatea inițială, aici funcționând încă Direcția Regională de Poștă a Clujului.

Clădirea Poștei este construită pe două nivele: parter şi un etaj. La parter se află o încăperea spațioasă de jur împrejurul căreia sunt amenajate mai multe ghișee, birouri şi spații de depozitare a coletelor, iar la etaj sunt amenajate, de asemenea, câteva birouri pentru funcționarii instituției.

Palatul Poștei are trei intrări: intrarea principală, care dă în sala de la parter, se află pe str. Regele Ferdinand, la numărul 33, iar una dintre intrările secundare se află pe strada Octavian Petrovici, aceasta aparține tot poștei și de aici se pot trimite sau ridica colete. Cealaltă intrarea secundară se află pe o străduță vis-a-vis de Sediul Central al Băncii Transilvania și aici este amenajat, din anul 2014, localul Post Office Cafe&Bistro.

Palatul Telefoanelor

palatul telefoanelor

Palatul Telefoanelor a fost construit în secolul XX. Clădirea a fost ridicată pe un teren concesionat de Consiliul Local pentru construirea unui centru de telecomunicații.

Deși este printre cele mai noi palate ale Clujului, aceasta este o altă clădire-simbol a orașului datorită stilului arhitectural al începutului celei de a doua decade a secolului XX, în România.

Potrivit presei locale, în prezent această clădire a fost cumpărată de către Banca Transilvania cu suma de 4,4 milioane de euro.

Sursa:  http://bunadimineata.ro/cluj/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here