Tag-uri Posts tagged with "turism"

turism

0 580

Cluj-Napoca este un oraș care devine din ce în ce mai vizitat de către turiști. Datorită evenimentelor de mare amploare care au loc vara în acest oraș, tot mai mulți turiști români și străini aleg Clujul ca o destinație de vacanță sau city break. Dacă și tu ai luat o astfel de decizie, iată câteva activități pe care poți să le faci în Cluj în această perioadă.

Activități care să te binedispună

Fiecare dintre noi are anumite preferințe și gusturi, de aceea, nu tot ce funcționează pentru unii dintre noi, funcționează pentru ceilalți. Din acest motiv, îți sugerăm să îți alegi în primul rând activitățile care să te binedispună și care să îți facă plăcere. Dacă preferi să vizitezi partea istorică a orașului, fă asta, iar dacă ceea ce te pasionează este viața de noapte, asigură-te că aloci timp și pentru acest aspect. Însă, dacă nu plănuiești să cheltui prea mulți bani sau pur și simplu preferi un loc de cazare mai modest, îți recomandăm să îți faci rezervare din timp la o pensiune 2 stele Cluj.

Zilele orașului

Dacă vizitezi orașul către finalul lunii mai, te vei putea bucura, alături de clujeni, de Zilele Clujului, un eveniment care se întinde pe mai multe  zile și va cuprinde activități precum concerte ale artiștilor români, activități care sunt perfecte pentru orice grupă de vârstă. Tema din acest an este „Orașul se conectează”, așa că va fi interesant de văzut în ce direcție merg evenimentele care vor avea loc în acea perioadă în diverse locații din oraș.

Ieși la aer liber

Dacă vii în Cluj cu gând de relaxare, îți sugerăm să îți rezervi cel puțin câteva ore unor momente de relaxare în parcul central. Pe lângă o plimbare cu barca sau hidrobicicleta pe lacul Chios, poți petrece o zi stând într-un hamac, înconjurat de verdeață și relaxându-te în cel mai plăcut mod posibil. Cu siguranță îți va prinde bine să stai acolo, mai ales dacă printre pasiunile tale se numără și cititul.

În cele din urmă, însă, ceea ce contează cel mai mult este să faci ceea ce îți place și să îți rezervi suficient timp pentru fiecare dintre activitățile pe care le ai planificate în această călătorie.

0 558

Știi cum e când vrei să îți iei o vacanță, însă fără să consumi prea mulți bani în acest sens? Există mai multe metode prin care poți face asta, iar una dintre cele mai reușite metode este să optezi pentru un city break. Practic, o vacanță mai scurtă, city break-ul este ideal pentru a vizita o locație nouă, fără să ai parte de costuri exagerate. Desigur, depinde foarte mult și locația pe care o alegi ca destinație, însă, în cele din urmă, o vacanță de trei zile va fi cu siguranță mai ieftină decât una de șapte zile. Pentru a diminua și mai mult costurile, noi îți propunem un city break intern, în Cluj, ca să simți că pășești într-o lume nouă, fără să fi nevoit să ieși din țară. Iată câteva motive pentru care merită să faci o astfel de călătorie.

Clujul este într-o continuă dezvoltare

Cluj-Napoca a luat un avânt imens în ceea ce privește dezvoltarea pe plan turistic. Știai că în 2016 s-au înregistrat cu 50.000 mai mulți turiști decât numărul total al locuitorilor din oraș? Această statistică plasează numărul turiștilor în 2016, în Cluj, la 370.000. Anul acesta, numărul menționat ar putea crește și mai tare. De aceea, credem cu tărie că acesta este momentul oportun pentru a face o vizită orașului de pe Someș. Iar pentru că nu vei vrea să stai prea mult în camera de hotel, îți sugerăm să închiriezi o cameră la o pensiune 2 stele Cluj, unde să ai comoditățile necesare, fără să fie nevoie să plătești prea mult.

Te poți bucura de o viață socială interesantă

Cultura mai… boemă a Clujului permite vizitatorilor să experimenteze diverse aspecte pe care poate nu le-ar experimenta în orașul lor natal. Astfel, îți propunem să cercetezi puțin localurile clujene și să descoperi care sunt pe gustul tău. Apoi, îți recomandăm să te bucuri de ele. Pe lângă pub-uri cu tematică steam punk, diverse bistro-uri cu specialități culinare sau cluburi non-conformiste, îți recomandăm să încerci și specialitatea locului – varza a la Cluj, felul de mâncare cu o istorie de câteva sute de ani.

Obiectivele turistice te transpun într-un alt timp

Vizitând obiectivele turistice istorice din oraș, vei reuși să te transpui în acele timpuri, să vezi cum trăiau localnicii în acea perioadă și cât de diferit arăta orașul atunci. Desigur, odată cu obiectivele acestea, vei descoperi și câteva legende demne de a fi scenete de film. Dacă te pasionează acest subiect, îți sugerăm să citești despre acestea înainte să vizitezi diversele clădiri și muzee. Vei avea parte de o experiență mai intensă, cu siguranță.

Toate aceste activități pot fi făcute fără să cheltui o sumă fabuloasă de bani, atâta timp cât stabilești un buget și alegi să îl cheltuiești chibzuit.

Sursa foto: Wikimedia

Atunci când călătorești în Cluj-Napoca, vrei să explorezi orașul cât mai mult, mai ales în anotimpul cald, când vremea și temperaturile îți permit acest lucru. Cu toate acestea, timpul nu îți permite întotdeauna să vizitezi tot ce ți-ai propus, fie pentru că vacanța ta e prea scurtă, fie pentru că ești la Cluj în interes de afaceri, iar timpul tău liber este limitat.  Și-atunci când vrei să faci cât mai multe activități, sau să vizitezi cât mai multe obiective, într-un timp scurt, trebuie să găsești o soluție pentru a rezolva problema. Noi îți sugerăm să închiriezi o mașină, pentru că… ei bine, avem 5 motive pentru asta. Iată care sunt acestea:

Poți vizita obiectivele din jurul Clujului

Cele mai frumoase obiective din județul Clujului merită vizitate. Iar dacă te afli deja în Cluj-Napoca, cum ai putea să refuzi să le vezi, dacă nu pe toate, măcar pe cele mai importante? Cu mașină închiriată te poți bucura și de aceste obiective, pe parcursul călătoriei tale în orașul de pe Someș. Cum ar fi să vizitezi în aceeași zi Salina de la Turda și Castrul Roman din aceeași zonă, iar în următoarea zi să vezi măiestria castelului Banffy din Bonțida sau să călărești în herghelia de la Jucu.

Poți avea un grad sporit de comoditate

Transportul în comun nu este întotdeauna cel mai prietenos cu călătorii, chiar și în prietenosul Cluj. Așa că, îți poate fi greu să te descurci prin oraș, mai ales dacă ai bagajele după tine. Acesta este un alt caz în care îți recomandăm să apelezi la servicii de rent a car Cluj. Desigur, ai putea lua oricând un taxi, care poate fi la fel de comod, însă, dacă ai de făcut mai multe drumuri prin oraș, această soluție poate deveni costisitoare extrem de ușor.

Poți împărți costurile

Dacă ai venit într-un city break la Cluj-Napoca alături de prieteni, ar putea fi mai simplu și mai economic să închiriați o mașină împreună, decât să călătoriți de mai multe ori cu transportul în comun. Asta pentru că toate costurile se împart la numărul de pasageri,  iar astfel, deși prețul total e mărișor, costul pentru fiecare persoană poate fi chiar mai mic decât cel al altor variante de transport. În plus, confortul oferit de această opțiune e un alt factor de luat în considerare.

Poți oferi o imagine mai business

Să zicem că ai venit în Cluj-Napoca ca tânăr antreprenor sau pur și simplu în interes de afaceri. O mașină elegantă va crea o impresie mai bună decât dacă ajungi la întâlnirea cu clienții într-un taxi. Pe de altă parte, poate mașina ta nu este potrivită pentru acest lucru sau nu ai călătorit cu aceasta. E simplu să închiriezi mașina ideală de la o agenție și să scapi de probleme.

Poți parcurge distanțele mai ușor

Al cincilea motiv pe care ți-l dăm este chiar cel cu care am început acest articol. Faptul că pierzi mai puțin timp pe drum, eviți autobuzele aglomerate sau care pornesc la ore fixe, și reușești să vezi cât mai mult din ceea ce ți-ai propus. Practic, nu depinzi de nimeni și de nimic, în afară de tine.

Sursa foto: Pexels

0 633

Un an nou, o nouă aventură, nu-i așa? De cele mai multe ori aventurile sunt înzecit mai frumoase atunci când călătorești. Deci, care e prima ta călătorie din an? Dacă încă nu știi unde vrei să mergi în 2017, lasă-ne să-ți oferim câteva sugestii:

Cluj Napoca

Unul dintre cele mai mari orașe din România, Clujul a văzut o dezvoltare rapidă în ultimii ani. Este casa a două festivale majore de muzică, Electric Castle și Untold, și este împânzit de legende și are multe obiective turistice care merită vizitate, indiferent de anotimp. Spre exemplu, Parcul Central are o frumusețe aparte și puțină magie în fiecare anotimp. Cel mai bine ar fi să-ți rezervi locul la o pensiune 3 stele Cluj în apropiere de acesta și să te bucuri de splendoarea pe care o oferă! În plus, mai poți vizita Salina Turda, Castelul Banffy din Bonțida și alte obiective turistice din apropiere.

București

Capitala țării are și ea multe de oferit. Pe lângă Palatul Parlamentului, edificiul care deține un record mondial pentru cea mai mare clădire administrativă, orașul este unul cu multe locuri interesante de descoperit. Parcul Herăstrău este una dintre cele mai frumoase zone ale Capitalei, așa că nu rata ocazia să îl vizitezi atunci când ajungi în oraș. O altă priveliște demnă de admirat este și singurul Parc Natural din cadrul unui oraș, din România, Parcul Național Văcărești.

Timișoara

Viitoarea Capitală Culturală Europeană este și ea pe lista sugestiilor noastre. Banatul are o frumusețe aparte, iar o plimbare pe malul Begăi, prin Timișoara, poate vrăji pe oricine. Trebuie să-ți spunem însă, dacă vizitezi Timișoara, uită-te-n sus! Vei observa o bogăție arhitecturală incredibilă. Clădirile de aici parcă au suflet, datorită ornamenelor aplicate pe acestea. Suntem convinși că o să-ți placă!

Brașov

Orașul din centrul țării e cunoscut pentru frumusețea sa. Așa că,  nu este necesar să-ți spunem că trebuie să te plimbi prin Piața Sfatului, să vizitezi Biserica Neagră sau Strada Sforii, cea mai îngustă stradă din România. Nu trebuie nici să-ți spunem că panorama de pe vârful Tâmpa este una care-ți taie răsuflarea prin frumusețea ei.

Ei bine, care va fi prima ta destinație în 2017?

Sursa foto: Cristian Bortes/Wikimedia

0 650

Există momente în viața unui călător când are nevoie de odihnă, chiar dacă încă nu ajunge la destinație. Dacă călătorești în Transilvania și ești nevoit să petreci o noapte în Cluj-Napoca, înainte de a-ți continua drumul, caută un loc în care sa dormi. Iată câteva sfaturi de care să ții cont atunci când ești nevoit să faci asta:

Caută o cazare aproape de zona ta de plecare

Cel mai important aspect de care trebuie să ții cont atunci când alegi o unitate la care să te cazezi atunci când ești doar în trecere prin Cluj-Napoca, este locul în care aceasta este amplasată. Dacă tu călătorești cu trenul, este important să alegi o pensiune 2 stele Cluj care se află în apropierea gării. După acest punct de reper te poți ghida și dacă vei călători mai departe cu un autocar, întrucât autogara este la o distanță foarte mică de gară.

Caută o cazare accesibilă

Atunci când ești într-o călătorie, nu vrei să cheltui prea mulți bani pe lucrurile care nu sunt cele mai importante. Pentru o noapte de cazare (care poate fi chiar neprevăzută) poți scoate din buzunar sume mari de bani. Totuși, poți opta pentru o unitate de cazare mai modestă, care să aibă strictul necesar de confort, igienă și un preț modic, iar astfel vei economisi bani pentru destinția finală la care trebuie să ajungi.

Gândește-te la numărul de persoane cu care călătorești

Dacă ești într-o călătorie cu un număr mai mare de persoane, veți ieși mai câștigați dacă împărțiși camere de hotel/pensiune câte 2 sau 3. Astfel, dacă e posibil, puteți opta pentru un grad mai sporit de confort, pentru același preț ca și o cameră single la o unitate mai inferioară, sau, dimpotrivă, puteți obține chiar un preț mai bun de persoană, decât rezervând camere individual. Ca să poți face acest lucru, însă, este necesar să te asiguri că îți cunoști partenerii de cameră suficient de bine încât să poți avea încredere în aceștia și că sunt dispuși să plătească aceeași sumă oe care o vei plăti și tu. Mai mult, va trebui chiar să te asiguri că aveți aceleași așteptări de la camera pe care urmează să o închiriați, ca să nu fie cu supărare mai târziu.

Ai grijă să existe localuri sau magazine în apropiere

Cu siguranță vei vrea să mănânci atunci când te oprești din drumul tău. Ca să te asiguri că nu rămâi fără mâncare, încearcă să cauți magazine alimentare sau localuri care servesc mâncare în apropiere de unitatea de cazare la care stai. Desigur, acest lucru nu este unul greu de realizat, având în vedere un oraș cum e Clujul.

Sursa foto: © Anky10 | Dreamstime.com

Vare este sezonul preferat de majoritatea oamenilor pentru a organiza excursii și drumeții în natură. În județul Cluj există numeroase locuri unde poți evada în natură pentru a te bucura de aerul curat și frumusețea împrejurimilor.

Dacă vrei să vizitezi județul Cluj, poți încerca circuitul Salina Turda – Castrul Roman Potaisa – Mormântul lui Mihai Viteazu – Cheile Turzii sau traseul Cetatea Bologa – Valea Drăganului – Muzeul Octavian Goga. Iar dacă ai vizitat deja aceste locuri, îți mai oferim o alternativă: traseul Herghelia Jucu – Castelul Banffy din Bonțida – Cetatea Dăbâca. Toate cele trei opțiuni prezentate pot fi parcurse într-o excursie de o zi în județul Cluj.

Astfel, dacă dorești să organizezi într-un weekend o ieșire în natură împreună cu prietenii tăi, poți urma unul dintre aceste trasee de o zi în jurul Clujului. Iar pentru a ajunge cât mai ușor în toate destinațiile și pentru a nu depinde de mijloacele de transport în comun, puteți apela la o agenție rent a car Cluj, de unde puteți închiria o mașină potrivită pentru traseul vostru și pentru numărul de pasageri.

Odată ce v-ați asigurat că aveți un mijloc de transport, nu vă rămâne decât să porniți la drum dis de dimineață, pentru a vă putea bucura de locurile pe care urmează să le vizitați. Puteți începe excursia cu o vizită la Herghelia de cai din Jucu. Aceasta este cea mai veche și cea mai renumită fermă de cai din județ, dar și din Transilvania. Aici au fost crescuți și dresați, timp de peste 100 de ani, cai ce la curse internaționale de hipism. Pe lângă vizitarea celebrei herghelii, aici aveți ocazia și să faceți o plimbare călare, prin țarcurile sau prin apropierea hergheliei.

De la Herghelia Jucu, vă puteți continua excursia la Castelul Banffy din Bonțida. Cu siguranță ați auzit de acest domeniu frumos domeniu nobiliar, numit Versailles-ul Transilvaniei. Acesta este unul dintre cele mai vechi și mai frumoase palate medievale din această zonă a țării, fiind ridicat în secolul al XV-lea, de familia nobiliară Bánffy, ce avea proprietăți în Transilvania. Despre castel circulă legende care spun că ar fi bântuit, ceea ce îl face mult mai misterios. De asemenea, în ultimii ani acesta este cunoscut și sub numele de Castelul Electric, aici fiind organizat unul dintre cele mai de succes festivaluri de muzică din România.

După ce ați părăsit domeniul Castelului Banffy din Bonțida, puteți să vă continuați excursia spre Cetatea Dăbâca, aflată în satul clujean cu același nume. Acesta este un obiectiv turistic ce nu trebuie să fie rata de niciun pasionat de istorie. Despre această cetate, ridicată în secolul al IX-lea, se spune că a fost una regală, fiind reședința comitatului Dăbâca, și că a avut un rol important în istoria Transilvaniei. De asemenea, unii arheologi români sunt de părere că cetatea ar fi fost reședința conducătorului local Gelu. În prezent, aici veți putea admira o parte din zidurile cetății medievale și veți putea face un traseu în natură, în împrejurimi.

Acesta este un alt exemplu de excursie de o zi în județul Cluj, potrivită pentru orice vârstă, însă județul are multe alte trasee în natură spectaculoase, care merită explorate.

Sursă foto: © Iulian Dragomir | Dreamstime.com

Atunci când plănuiești o călătorie, încerci să faci în așa fel încât să ai cât mai multe facilități pentru bugetul pe care l-ai alocat. Având această idee în minte, atunci când te gândești la o pensiune de doar două stele, nu te gândești că ți-ar putea oferi toate facilitățile de care ai nevoie. Cu toate astea, realitatea s-ar putea să te surprindă. În cele ce urmează, te invit să descoperi câteva motive pentru care ai alege o cazare modestă atunci când plănuiești o vacanță.

Nu vei petrece mult timp în cameră

Atunci când călătorești pentru a vizita acel oraș, nu vrei să petreci prea mult timp în acea cameră, așadar de ce să plătești pentru comodități pe care nu le vei folosi? Dacă tot ce vrei e un loc curat unde să dormi comod și să te speli, o pensiune 2 stele Cluj îți va fi suficientă pentru vizita ta în orașul de pe Someș, de exemplu. O astfel de unitate de cazare îți va oferi o cameră curată și modestă, însă comodă. Deși baia poate fi una comună, acest lucru nu ar trebui să te deranjeze, deoarece este, de obicei, o pensiune mică, în care dăinuie o atmosferă intimă, caldă, de familie.

Ai preferințe culinare speciale

O pensiune cu mai puține stele îți va oferi, de cele mai multe ori, posibilitatea să ai acces la o bucătărie unde să îți prepari alimentele așa cum dorești. Acest lucru este util în special dacă ești la dietă sau ai diverse restricții alimentare care te împiedică să savurezi o masă la restaurant. Totodată, ai opțiunea de a nu cheltui prea mulți bani pe mesele la restaurant și să mănânci la fel de bine.

Ai un buget redus

E de la sine înțeles că dacă ai un buget redus trebuie să alegi o unitate de cazare care să îți permită să te cazezi pentru câte nopți ai nevoie și să te încadrezi în acel buget. Totuși, partea bună e că ai parte de câteva facilități standard, fără să fii nevoit să plătești în plus pentru ele. Printre acestea se numără și accesul la internet, care de cele mai multe ori e gratuit în pensiuni.

Acestea sunt doar trei motive pentru care ai alege o pensiune de două stele pentru următoarea ta vacanță. Tu ce motive ai adăuga la această listă?

Sursa foto: © Stanko07 | Dreamstime.com

Cluj-Napoca, numit și orașul din Inima Transilvaniei, este considerat a fi cel mai mare și cel mai dezvoltat oraș din Transilvania, atât din punct de vedere administrativ și economic, cât și din punct de vedere educațional și cultural. Pe lângă aceste atribute importante, Clujul este cunoscut și pentru multitudinea de posibilități de petrecere a timpului liber pe care le oferă.

Dacă plănuiești să organizezi o minivacanță de grup, de 3-4 zile, în Cluj-Napoca și împrejurimile sale îți prezentăm câteva activități pe care tu și prietenii tăi le puteți face aici.

Descoperiți orașul Cluj-Napoca

În cazul în care ajungeți pentru prima oară în Cluj-Napoca, atunci vă sfătuiesc să vizitați principalele obiective turistice din oraș. Printre acestea se numără Muzeul Farmaciei, Muzeul și Parcul Etnografic Grădina Botanică sau spațiile și galeriile de artă. În plus, dacă vă place să petreceți timpul în aer liber, puteți să vă plimbați în Parcul Central, unde aveți posibilitatea să vă dați cu barca pe lacul Chios; să urcați pe Cetățuie, de unde puteți admira o panoramă superbă asupra; sau să vizitați Parcul Iulius, unul dintre cele mai moderne spații de agrement din oraș.

Dacă vă numărați printre pasionații de istorie și arhitectura zonelor pe care le vizitați, atunci puteți să descoperiți Clujul prin intermediul tururilor ghidate care se organizează prin oraș.

Descoperiți împrejurimile Clujului

De asemenea, dacă tot ați ajuns pentru prima oară în această zonă a țării, vă recomand să vă planificați și 1-2 zile și pentru a vizita și principalele obiective turistice din apropierea orașului.

Astfel, în prima zi o fugă până la Salina Turda, unde veți trăi o experiență de neuitat la zeci de metri adâncime, să să vizitați castrul roman Potaissa și să faceți o drumeție în Cheile Turzii, ambele obiective fiind situate în apropierea minei de sare.

În a doua zi puteți vizita Cetatea Bologa, Valea Draganului și Muzeul Memorial „Octavian Goga” din localitatea Ciucea. Cel mai sigur și mai comod ar fi să faceți aceste excursii cu mașina, însă dacă nu aveți un automobil personal, puteți apela la o agenție de închiriat mașini din oraș.

Participați la activități și festivaluri

Clujul este considerat un oraș cosmopolit și mereu tânăr, datorită numeroaselor universități prestigioase ce își au sediul aici și ce atrag anual zeci de mii de tineri, motiv pentru care aici se organizează mereu activități și festivaluri dedicate tinerilor. Astfel, orașul este renumit pentru jocurile de evadare, viața de noapte, dar și festivalurile Toamna Muzicală Clujeană, TIFF, Electric Castle și Untold. Acestora li se adaugă numeroasele conferințe tematice, pe diverse teme, organizate des în oraș și competițiile sportive de nivel internațional ce se desfășoară pe Cluj Arena și la Sala Polivalentă.

Astfel, indiferent de perioada în care va-ați propus să vizitați orașul Cluj-Napoca, aici veți găsi tot timpul posibilități de petrecere a timpului liber.

Sursă foto: ©  Lucian Milasan | Dreamstime.com

Județul Cluj are numeroase obiective turistice care merită vizitate, cel puțin odată. Odată cu venirea verii și încălzirea temperaturilor, aici se pot organiza excursii de o zi pentru vizitarea zonei.

Într-un articol anterior am prezentat o excursie de o zi pe circuitul Salina Turda – Castrul Roman Potaisa – Mormântul lui Mihai Viteazu – Cheile Turzii, iar în cele ce urmează îți propunem un alt traseul de o zi în județul Cluj: Cetatea Bologa – Valea Drăganului – Muzeul memorial Octavian Goga din Ciucea. Cele trei obiective turistice se află la o distanță de aproximativ 75 kilometri de Cluj-Napoca.

Dacă dorești să organizezi, într-un weekend, o ieșire de grup pe traseul propus, trebuie să te asiguri că vremea va fi frumoasă și că veți avea un mijloc de transport pentru a ajunge la cele trei destinații. Cel mai bine ar fi să faceți acest traseu cu mașina, însă dacă nu aveți o mașină personală, puteți apela la o agenție de închirieri auto Cluj.

După ce v-ați asigurat că vremea va fi frumoasă și că aveți un mijloc de transport, nu vă rămâne decât să plecați la drum. Puteți să vă începeți excursia cu Cetatea Bologa. Pentru pasionații de istorie și nu numai, aceasta reprezintă un punct de referință în istoria Transilvaniei. Cetatea Bologa, ce a fost atestată documentar din anul 1304, este una dintre cele mai frumoase și mai importante cetăți medievale din județul Cluj, dar și din Transilvania Medievală. Odată ajunși la ea, îi veți putea admira zidurile groase și vechi de peste 700 de ani. Despre această cetate istorică se spune că a fost unul dintre leagănele copilăriei lui Vlad Țepeș, nepotul domnitorului Mircea cel Bătrân, care a primit cetatea ca donație de la Sigismund de Luxemburg.  În plus, afara cetății medievale, în localitatea Bologa veți descoperi și ruinele castrului roman Resculum, construit în anul 106 e.n., dar și o moară cu apă.

După ce părăsiți Cetatea Bologa și castrul roman, puteți să vă continuați excursie pe Valea Drăganului. Aceasta este una dintre cele mai frumoase zone naturale din județul Cluj, ce include un lac și un baraj artificial, construit în anul 1987 pe râul Drăgan, dar și păduri ideale pentru drumeții. Vă recomandăm să faceți o oprire de câteva ore aici și să mergeți într-o drumeție, pe unul dintre traseele amenajate în acest sens, pentru a admira peisajul. Din punctul cel mai înalt al văii, veți avea un punct de belvedere spectaculos asupra întregii zone.

După ce vă întoarceți din drumeție de pe Valea Drăganului și vă odihniți puțin, după masa puteți să vă continuați excursia de o zi la Muzeul memorial Octavian Goga din localitatea Ciucea, situată aproximativ 10 kilometri de Valea Drăganului, spre Oradea. În această localitate, mare poet român Octavian Goga a cumpărat un conac, de la văduva prietenului său Andy Endre. Chiar dacă clădirea și domeniul erau în ruine, poetul român le-a refăcut și le-a extins, locuind în conac până la sfârșitul vieții. După aceea, castelul a fost transformat în Muzeul memorial Octavian Goga, în prezent acesta putând fi vizitat de către turiști. Aici pot fi văzute obiecte personale ce au aparținut poetului, manuscrise originale ale operelor acestuia, o bibliotecă cu peste 6.000 de volume scris în mai multe limbi, dar și o parte din mobilierul original. De asemenea, pe domeniul contactului poate fi admirat un monument al iubirii, în mausoleul în care este îngropat poetul și soția sa,

Acesta este un alt traseu de o zi pe care îl puteți face în județul Cluj, însă aici există multe alte obiective turistice interesante și foarte frumoase pe care merită să le vizitați.

Sursă foto: © Antaltiberiualexandru | Dreamstime.com

Venirea verii și încălzirea temperaturilor ne face să ne dorim să petrecem cât mai mult timp afară. Iar dacă locuim într-un oraș mare, vrem cu atât mai mult să ieșim în zone mai liniștite, înconjurate de natură. Dacă locuiești temporar în străinătate, în Franța de exemplu, și te afli în Cluj-Napoca în concediu poate îți dorești să evadezi o zi din dinamismul orașului așa că poți organiza, împreună cu câțiva prieteni, o excursie de o zi în apropierea lui. Un traseu foarte frumos și ușor accesibil este: Salina Turda – Castrul Roman Potaisa – Mormântul lui Mihai Viteazu – Cheile Turzii. Obiectivele turistice se află la o rază de aproximativ 50 de kilometrii de Cluj-Napoca.

Cel mai bine ar fi să faceți excursia cu mașina pentru că veți ajunge mai ușor în toate locurile, mai ales că în unele dintre ele s-ar putea să nu aveți posibilitatea să luați mijloacele de transport în comun. Dacă nu aveți o mașina personală, puteți închiria una pentru o zi. Există numeroase agenții rent a car Cluj, ce oferă diverse servicii, în funcție de nevoile fiecărui șofer.

Astfel, îți poți începe excursia cu o vizită la Salina Turda. Acesta este una dintre cele mai frumoase obiective turistice din județul Cluj, mina de sare fiind și foarte vizitată atât de turiștii români, cât și de cei străini. Nici nu ne miră acest lucru deoarece, pe lângă vizitarea minelor de sare, în urma reamenajării ei, aici puteți face numeroase activități interactive: să vă plimbați cu barca pe lacul sărat, să admirați panorama Minei Rudolf din roata cu gondole amenajată acolo, să jucați ping pong, biliard, mini-golf sau bowlling și lista poate continua.

După ce părăsiți Salina Turda, puteți să vă îndreptați spre ruinele Castrului Roman Potaissa, una dintre cele mai vechi așezări romane de pe teritoriul județului Cluj. Castul roman a fost ridicat între secolele I – II, pe ruinele unei așezări dacice. Acesta avea formă dreptunghiulară, ziduri groase, patru porți de acces și două străzi principale. Aici a staționat, în 167 d. Hr, Legiunea a V-a Macedonica, a cărui rol era de a apăra granița de nord-vest a Daciei Romane.

Tot în apropierea orașului Turda, acolo unde se află mina de sare și castrul roman, se află și mormântul lui Mihai Viteazu. Cei dintre voi care ați urmat școala în România, sunt sigură că ați învățat la orele de istorie despre domnitorul de facto al celor trei țări românești: Transilvania, Moldova și Țara Românească. Acesta a trăit între anii 1558 și 1601 și a condus mai multe lupte antiotomane de pe teritoriul țării noastre, fiind primul dormitor care a reușit, pentru scurt timp, să unească cele trei teritorii românești. Acesta a murit în timpul unei lupte pentru reunirea acestor teritorii pe câmpul numit Câmpia Turzii, fiind îngropat aici.

Poți să îți continui excursia de o zi cu o drumeție în Cheile Turzii, o rezervație naturală protejată de lege foarte frumoasă. Și acest obiectiv turistic natural se află tot în apropierea orașului Turda. Puteți face trasee atât pe la poalele cheilor, pe cărările amenajate pe marginea râului ce le traversează, cât și pe coama acestuia, în rezervație fiind amenajate nu mai puțin de 7 trasee turistice. Aici puteți vedea cascade, peșteri, izvoare, puteți admira flora rezervație, dar puteți face și cățărări pe stâncă, dacă sunteți pasionați de acest sport. O zonă naturală asemănătoare, aflată în apropierea rezervației Cheile Turzii sunt Cheile Turenilor, unde puteți face, de asemenea, câteva trasee și puteți admira câteva peșteri spectaculoase.

Acesta este doar unul dintre traseele de o zi pe care le puteți face în județul Cluj, însă județul are și alte obiective turistice interesante și foarte frumoase pe care merită să le vizitați.

Sursă foto: © Bogdanpopescu | Dreamstime.com