Piata Mihai Viteazu

Piata Mihai Viteazu

4 1896

Piaţa Mihai Viteazul a purtat inainte numele de Széchenyi tér.

În anul 1918 a primit numele domnitorului roman, iar mai tarziu in cinstea acestuia a fost ridicata o impresionanta statuie.

Conturarea si dezvoltarea acestei piete incepand din anul 1870, s-a datorat caii ferate. Primul rand de case pe terenul dintre zidurile cetăţii si Someş a inceput sa apara pe linia zidurilor si a canalului Morii. Şirul de pe latura opusa nu este paralel cu acesta pentru ca a urmat cursul Someşului. Cand calea ferata a ajuns la Cluj, gara s-a construit in aceasta directie si astfel a crescut valoarea economica a zonei, care a inceput sa gazduiasca si piata mutata aici din Piaţa Unirii.

În anii 1940, palate cu unu sau doua etaje se intercalau intre casute familiale neetajate sau cel mult un etaj, creau ambianta eterogena a acestei piete. De aceea in a doua jumatate a anilor 1950 au inceput aici activitati de demolare si constructii. Mai multe blocuri etajate au inlocuit casutele neetajate sau darapanate. Au fost construite astfel cladirea Cinematografului Republica si Hala Agroalimentară. La mijlocul anilor 1970, in aceasta piata a fost amplasata statuia lui Mihai Viteazul.

Articole Asemanatoare

2 1426

10 2781

4 Comentarii

Lasa un Raspuns