Facultatea de Studii Europene – UBB

Facultatea de Studii Europene – UBB

0 1683

Anterior cunoscută sub numele de Școala de Înalte Studii Europene Comparative, Facultatea de Studii Europene din cadrul Universității Babeș Bolyai din Cluj Napoca și-a început activitatea în anul universitar 1993-1994. La inaugurarea oficială a instituției de învățământ din data de 1 octombrie 1994, a fost prezentă și Excelența Sa, d-na Karen Fogg, Ambasador al Delegației Uniunii Europene în România. Începând cu luna mai a anului 1995, facultatea și-a schimbat denumirea în Facultatea de Studii Europene.

Oferta facultății cuprinde atât specializări de licență, cât și de masterat și doctorat. Facultatea cuprinde de asemenea cinci departamente: Studii Europene și Guvernanță, Studii Europene Linia Germană, Relații Internaționale și Studii Americane, Școala Doctorală și Personal Didactic Auxiliar.

Date de contact

Adresă: strada Emmanuel de Martonne nr 1, 400090 Cluj-Napoca

Telefon secretariat nivel licență ZI: +40 264 593770; +40 264 405300 interior 5931

Telefon secretariat nivel licență IDD (Învățământ deschis la distanță): +40 264 405300 interior 5965

Telefon secretariat nivel master:+40 264 405 300, interior 5970

Fax: +40 264 590251

Website: http://www.euro.ubbcluj.ro

Website Portal ID: https://portal.portalid.ubbcluj.ro

Localizare

Facultatea de Studii Europene se află pe strada Emmanuel de Martonne, nr 1. Instituția este foarte ușor de localizat, aflându-se în zona centrală a orașului, între strada Ion C. Brătianu și strada Mihail Kogălniceanu, la 5 minute distanță pietonală de Piața Unirii și de Bulevardul Eroilor.

De asemenea, facultatea este poziționată în vecinătatea stațiilor mijloacelor de transport în comun. Cele mai apropiate sunt următoarele:

  • stația Memorandumului,strada Memorandumului, cu liniile 1, 22, 24, 24B, 6, 7, 9, 25, 29, 30, 42, 52;
  • stația Opera, Piața Ștefan cel Mare, cu liniile 3, 21, 32,32B, 33, 35, 40, 46, 46B, 50

Facultatea este ușor accesibilă și studenților din campusul universitar din Hașdeu, care se află la o distanță pietonală de 20-30 de minute, depinzând de ritmul de mers.

Articole Asemanatoare

Fara Comentarii

Lasa un Raspuns