Muzee

0 1187

Detalii. Parte a Catedrei de Geologie-Paleontologie a Facultății de Biologie și Geologie, muzeul se află în incinta clădirii principale a Universității Babeș-Bolyai. Fiind format la bază din colecțiile vechi aparținând Muzeului Ardelean, Muzeul de Paleontologie-Stratigrafie a fost fondat de renumitul geolog A.Koch î 1872, care a și coordonat instituția în perioada 1872-1895.

Muzeul deține mai mult de 50 000 de eșantioane, dintre care mai mult de 30 000 sunt expuse permanent. Exponatele sunt organizate pe colecții tematice, unele dintre ele având o valoare uriașă din punct de vedere științific, didactic și cultural.

  • Colecția taxonomică de paleontologiecuprinde plante, nevertebrate și vertebrate fosile din țară și străinătate.
  • Colecția de tipuri este considerată a fi cea mai valoroasă colecție și cuprinde mai mult de 200 de specii de plante și animale fosile. Dintre acestea, 118 sunt incluse în Patrimoniul Național.
  • Colecțiile regionale au o diversitate bogată și o valoare importantă. Dintre acestea, se remarcă Colecția Bazinului Transilvaniei, care este unică în România.

Muzeul este deschis publicului larg de luni până vineri între orele 10:00 – 14:00, cu intrare liberă, doritorii fiind însă rugați să planifice în avans vizita la datele de contact oferite mai jos.

Localizare. Muzeul de Paleontologie și Stratigrafie se găsește în Clădirea Centrală a Universității Babeș-Bolyai, Catedra de Geologie-Paleontologie, pe strada Mihail Kogălniceanu, nr 1. Clădirea este poziționată la intersecția străzilor Mihail Kogălniceanu și Strada Universității, la 5 minute distanță pietonală de Piața Unirii.

Pentru accesul cu mașina personală, se poate folosi parcarea cu plată din Piața Unirii sau parcarea Primăriei, cu intrare din Piața Lucian Blaga, aflată la circa 10 minute distanță pietonală.

De asemenea, cele mai apropiate stații ale mijloacelor de transport în comun sunt următoarele:

  • stația Memorandumului, de pe strada Memorandumului, cu liniile 1, 22, 24, 24B, 6, 7, 9, 25, 29, 30, 42, 52;
  • stația Opera, din Piața Ștefan cel Mare, cu liniile 3, 21, 32,32B, 33, 35, 40, 46, 46B, 50

Date de contact

Adresă: Clădirea Centrală a Universității Babeș-Bolyai, strada Mihail Kogălniceanu, nr 1

Telefon: +40 264 405 300 Interior 5204

Fax: +40 264 591 906

E-mail: sliana@bioge.ubbcluj.ro

Persoană de contact: Dr. Liliana Sasaran

foto

0 1062

Undeva în centrul orașului, vizavi de Piața Unirii, chiar în colțul intersecției, se poate observa o clădire destul de modestă, pe lângă care trec foarte multe persoane fără să știe ce se află acolo. Deși privită din exterior nu anunță mare lucru, de îndată ce se pătrunde înăuntru situația se schimbă radical, fiindcă aici este locația Muzeului Farmaciei din Cluj-Napoca.

Casa în care este situat muzeul are o istorie aparte. Aici s-a deschis prima farmacie din Cluj-Napoca în anul 1573 care avea numele „La Sfântul Gheorghe”. Această farmacie era de stat, însă după aproape 2 secole, în anul 1752, devine privată, iar mai apoi, în 1863, intră în proprietatea familiei Hintz, astfel că în prezent este cunoscută ca și Casa Hintz. O dată cu instaurarea comunismului, în 1949, spațiul este naționalizat și locația capătă un alt scop, la care nimeni nu s-ar fi gândit înainte, aceasta devenind plăcintărie. Abia în anul 1954, se transformă în Muzeul Farmaciei care poate fi vizitat și în zilele noastre.

În cadrul muzeului vizitatorii pot vedea aproximativ 3000 de exponate, de la rețete, cărți, instrumente medicale, poțiuni, până la anumite lucruri folosite de alchimiști.

Unele dintre cele mai importante obiecte expuse în muzeu sunt: pictura murală (pictură de farmacie veche originală, unică în România), farmacia portativă, elixirele dragostei, leacuri medievale, electocardiograful (primul din Cluj-Napoca, fabricat în 1915, reprezenta vârful tehnologic din acel moment), vasele smălțuite de la Turda ( unice în lume, dedicate păstrării poțiunilor), balanța veche, mobilierul, colecția de cărți și manuscrise și, nu în ultimul rând, laboratorul. Cele enumerate mai sus sunt doar o parte din acest muzeu, în interiorul lui existând multe lucruri interesante care nu se regăsesc în lista de față.

Tariful pentru a vizita muzeul este de 5 lei pentru adulți și 3 lei pentru elevi, studenți și pensionari. Cei care doresc să rămână cu niște poze ca amintire, o pot face dacă achită taxa foto în valoare de 25 de lei.

Din Piața Unirii se ajunge foarte ușor aici, tot ce trebuie făcut este traversarea pieței până la intersecția cu străzile Regele Ferdinand și Bulevardul 21 Decembrie 1989, iar apoi se trece pe partea cealaltă a străzii și chiar unde începe strada Regele Ferdinand, la numărul 1,  se află intrarea în muzeu. Se ajunge aici în aproximativ 5 minute.

0 1115

Orașul Cluj-Napoca încă își mai păstrează aura medievală cu ajutorul căreia oamenii pot vizualiza și rememera o parte din istoria acestui loc. Muzeul de Speologie care poartă numele marelui savant român Emil Racoviță, fondatorul noii științe numite biospeologie, a fost înființat în locul unei foste închisori medievale care a fost declarată monument istoric de interes național. Se spune că în acest loc a fost închis și torturat înainte de a fi ucis, Baba Novac, căpitanul armatei lui Mihai Viteazul.

Muzeul de Speologie este unic în lume și a fost deschis în anul 1998 având intrare gratuită, astfel funcționând până în anul 2010 când s-a închis din cauza unui litigiu.

Clădirea încă își poartă mai departe aerul medieval, fiind construită în secolul al XIV-lea, însă momentan accesul publicului este interzis deoarece clădirea are nevoie de reconsolidare astfel că se fac eforturi pentru a readuce muzeul în circuitul turistic al orașului. Chiar dacă nu se poate intra înauntru clădirea impresionează prin arhitectura exterioară. În interiorul său se pot vedea unele dintre obiectele pe care Emil Racoviță le-a folosit pentru studiile sale precum: un caiet cu notițe din perioada studenției petrecute la Universitatea Sorbona din Paris, microscopul „Zeiss” și aparatul de fotografiat „Lihnof” de care s-a folosit în expediția „Belgica” din Antarctica, o parte din descoperirile sale, diferite alte obiecte personale și schițe cu desene ale savantului, etc. Pe lângă toate aceste se mai pot vedea și inscripții realizate pe pereți de către deținuți și gardieni din timpul perioadei când acest imobil funcționa ca închisoare.

Există credință că acest loc ar fi bântuit, vechea închisoare apărând pe harta clădirilor bântuite din România, însă nu au fost găsite dovezi cum că aici ar fi fost îngropați oameni chiar dacă s-a cercetat zona.

Pentru a ajunge din Piața Unirii la acest loc plin de istorie și unic în România, care a fost amenajat în singurul turn care a supraviețuit primei centuri de fortificații a orașului, trebuie să traversăm piața și să mergem spre intersecția cu strada Regele Ferdinand, urmând ca mai apoi să înaintăm pe această stradă până la prima stradă care face stânga numită Émile Zola. O dată ajunși pe această stradă dedicată faimosului scriitor francez, o luăm pe prima stradă care face stânga numită Sextil Pușcariu, iar la numărul 8 al acestei străzi găsim muzeul. Cu mașina ar dura aproximativ 5 minute această călătorie, iar dacă sunteți adepții mersului pe jos atunci veți ajunge acolo în aproximativ 8 minute.

0 1082

Muzeul a luat ființă în anul 1919, ca și colecție academică, preluând o parte din colecțiile Institutului de Mineralogie al Universității Franz Joszef. Ulterior, prin donațiile, schimburile, achizițiile și colectările de materiale la care au participat atât profesorii cât și studenții secțiilor de Geologie, colecțiile au fost reorganizate și reînnoite.

În prezent, în cadrul muzeului vizitatorii pot admira aproximativ 16.500 de eșantioane. Acestea sunt grupate în 8 colecții de bază, din care fac parte în jur de 12.500 minerale, 3700 geme prelucrate și 223 meteoriți. Muzeul de Mineralogie din Cluj cuprinde cea mai diversitată și importantă colecție de acest gen din Transilvania.

Printre cele mai rare exponate, putem număra cristale de mari dimensiuni (de pirită, tetraedrit, aragonit, halit, cuarț, gips etc), specii minerale rare (telur, telururi, diverși silicați) și meteoriți.

Programul de vizitare este de luni până vineri, orele 11-14. Se mai pot organiza, în afara acestui program, vizite pentru grupuri, cu planificare în avans. De asemenea, personalul muzeului oferă ghidaj de specialitate gratuit pentru grupuri de minimum 6 persoane. Prețurile de intrare sunt de 1.5 RON pentru elevi și studenți, respectiv 3 RON pentru adulți.

Date de contact

Adresă: Clădirea Centrală a Universității Babeș-Bolyai, strada Mihail Kogălniceanu, nr 1

Telefon: +40 264 405 300 Interior 5121

Fax: +40 264 591 906

E-mail: dana.pop@ubbcluj.ro

Localizare

Muzeul de Mineralogie poate fi găsit în Clădirea Centrală a Universității Babeș-Bolyai, pe strada Mihail Kogălniceanu nr 1. Clădirea este poziționată la intersecția străzilor Mihail Kogălniceanu și Strada Universității, la 5 minute distanță pietonală de Piața Unirii.

Parcările cu plată din Piața Unirii, respectiv cea a Primăriei, cu intrare din Piața Lucian Blaga, permit accesul cu mașina personală în apropierea Muzeului.

De asemenea, cele mai apropiate stații ale mijloacelor de transport în comun sunt următoarele:

  • stația Memorandumului, de pe strada Memorandumului, cu liniile 1, 22, 24, 24B, 6, 7, 9, 25, 29, 30, 42, 52;
  • stația Opera, din Piața Ștefan cel Mare, cu liniile 3, 21, 32, 32B, 33, 35, 40, 46, 46B, 50

0 793

Parte a Catedrei de Geologie-Paleontologie a Facultății de Biologie și Geologie, muzeul se află în incinta clădirii principale a Universității Babeș-Bolyai. Fiind format la bază din colecțiile vechi aparținând Muzeului Ardelean, Muzeul de Paleontologie-Stratigrafie a fost fondat de renumitul geolog A.Koch î 1872, care a și coordonat instituția în perioada 1872-1895.

Muzeul deține mai mult de 50 000 de eșantioane, dintre care mai mult de 30 000 sunt expuse permanent. Exponatele sunt organizate pe colecții tematice, unele dintre ele având o valoare uriașă din punct de vedere științific, didactic și cultural.

  • Colecția taxonomică de paleontologiecuprinde plante, nevertebrate și vertebrate fosile din țară și străinătate.
  • Colecția de tipuri este considerată a fi cea mai valoroasă colecție și cuprinde mai mult de 200 de specii de plante și animale fosile. Dintre acestea, 118 sunt incluse în Patrimoniul Național.
  • Colecțiile regionale au o diversitate bogată și o valoare importantă. Dintre acestea, se remarcă Colecția Bazinului Transilvaniei, care este unică în România.

Muzeul este deschis publicului larg de luni până vineri între orele 10:00 – 14:00, cu intrare liberă, doritorii fiind însă rugați să planifice în avans vizita la datele de contact oferite mai jos.

Date de contact

Adresă: Clădirea Centrală a Universității Babeș-Bolyai, strada Mihail Kogălniceanu, nr 1

Telefon: +40 264 405 300 Interior 5204

Fax: +40 264 591 906

E-mail: sliana @ bioge.ubbcluj.ro

Persoană de contact: Dr. Liliana Sasaran

Localizare

Muzeul de Paleontologie și Stratigrafie se găsește în Clădirea Centrală a Universității Babeș-Bolyai, Catedra de Geologie-Paleontologie, pe strada Mihail Kogălniceanu, nr 1. Clădirea este poziționată la intersecția străzilor Mihail Kogălniceanu și Strada Universității, la 5 minute distanță pietonală de Piața Unirii.

Pentru accesul cu mașina personală, se poate folosi parcarea cu plată din Piața Unirii sau parcarea Primăriei, cu intrare din Piața Lucian Blaga, aflată la circa 10 minute distanță pietonală.

De asemenea, cele mai apropiate stații ale mijloacelor de transport în comun sunt următoarele:

  • stația Memorandumului, de pe strada Memorandumului, cu liniile 1, 22, 24, 24B, 6, 7, 9, 25, 29, 30, 42, 52;
  • stația Opera, din Piața Ștefan cel Mare, cu liniile 3, 21, 32,32B, 33, 35, 40, 46, 46B, 50

0 986

Vivariul din Cluj Napoca a luat ființă în 2001 în urma investițiilor Universității Babeș Bolyai și a Facultății de Biologie și Geologie. Grădina zoologică în miniatură cuprinde 57 de specii de reptile, pești, micromamifere și păsări, dintre care 10 specii de pești, 9 specii de micromamifere și 6 specii de păsări. La Vivariu se pot observa Vipera pufăitoare, Boa curcubeu, Gekko leopard, Varanul de Nil, Chinchilla, Ţestoasa dobrogeană, Salamandra etc.

Vivariul oferă bază de studiu pentru disciplinele Zoologia Vertebratelor, Zoologia Nevertebratelor, Etologie şi a unor discipline opţionale: Herpetologie, Entomologie; bază pentru cercetarea științifică în domeniile Zoologia Vertebratelor, Etologie, Herpetologie; și educare a publicului, în special a elevilor, în vederea cunoaşteriişi ocrotirii speciilor autohtone de reptile, amfibieni, păsări, micromamifere; și educare a publicului, în special a elevilor, în vederea cunoaşteriişi ocrotirii speciilor autohtone de reptile, amfibieni, păsări, micromamifere.

În cadrul Vivariului se oferă asistență voluntară de specialitate pentru speciile de reptile sau păsări bolnave și accidentate. De asemenea, poate găzdui animale de companie de talie mică în cazurile când stăpânii sunt plecaţi din localitate pe perioada concediului.

Adresa: str. Clinicilor nr. 5-7, la demisolul Institutului de Zoologie, aripa vestică a clădirii, sub Muzeul de Zoologie.

Telefon: 0264 595 739

Email: tavicr@yahoo.com

http://www.ubbcluj.ro/ro/structura/muzee/muzeul_vivariu.html

Program de vizitare:

Marţi – Vineri orele 10-16

Sâmbătă – Duminică orele 10-14

Persoane de contact:

cercetator dr. Ioan Ghira

biol. Octavian Craioveanu

Localizare

Vivariul se găseşte pe str. Clinicilor nr. 5-7, la demisolul Institutului de Zoologie, aripa vestică a clădirii, sub Muzeul de Zoologie.

Cu masina

Din Piața Unirii accesul cu mașina se face înaintând pe Strada Memorandumului, Calea Moților și calea Mănăștur până la intersecția în dreptul Lukoil de pe strada Mănăștur. Se intră pe stradă și se întoarce pentru a ajunge din nou pe Calea Mănăștur, însă de această dată în direcția centrului. Se înaintează pe calea Mănăștur până la intersecția cu Strada Clinicilor, pe care se înaintează până la Muzeul de Zoologie. La demisolul acesteia se găsește Vivariul.

Pe jos Se pornește din Piața Unirii și se înaintează pe strada Napoca, se trece prin dreptul Casei de Cultură a Studenților, după care se ajunge pe strada Clinicilor, unde se înaintează până la Muzeul de Zoologie. La demisolul acesteia se găsește Vivariul

0 1231

Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei îşi are sediul într-o clădire monument de arhitectură a secolului al XIX-lea, Casa Petrichevich-Horvath, exemplu de adaptare locală a limbajului neoclasic la decorul frizei dintre etaje şi la motivele florale-geometrice ale casetelor.

Actul de naştere a muzeului este actul de constituire a Societăţii Muzeului Ardelean, la 23 noiembrie 1859. Patrimoniul de început al muzeului era constituit din colecţii de antichităţi, numismatică, botanică, zoologie, mineralogie-geologie. Universitatea clujeană înfiinţată în 1872 a luat sub ocrotirea sa colecţiile muzeale care s-au îmbogăţit prin donaţii şi achiziţii cu obiecte de mare valoare istorico-arheologică şi artistică. Colecţiile arheologice au fost păstrate şi expuse în aripa veche a actualei clădiri a muzeului. După 1 Decembrie 1918, colecţiile istorico-arheologice au trecut în grija Institutului de Arheologie şi Numismatică a Universităţii Româneşti din Cluj. Odată cu crearea Institutului de Studii Clasice, în 1929, în patrimoniul său ajung toate colecţiile istorico-arheologice, îmbogăţite mereu cu valoroase materiale provenite din săpăturile de la Costeşti, Ulpia Traiana etc., care sunt transferate în totalitate în actuala clădire. În anul 1937, muzeul este deschis publicului, prezentând una din cele mai mari şi bine organizate secţii de istorie antică din ţară, o valoroasă pinacotecă, o colecţie de ceramică medievală şi modernă, un lapidar medieval şi o colecţie etnografică.

Colecţiile actuale ale Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei sunt prezentate în expoziţia de bază care prezintă evoluţia istorică şi gradul de civilizaţie pe teritoriul Transilvaniei din preistorie până la 1 Decembrie 1918, ilustrată prin obiecte provenite din descoperiri arheologice, colecţii medievale şi moderne de ceramică, cositoare, sticlărie, armament, documente şi fotografii, cărţi şi ziare etc.

Lapidariul roman adăposteşte piese epigrafice şi sculpturale din marmură şi alte varietăţi de piatră, descoperite în provincia Dacia.

Lapidariul medieval reuneşte într-o colecţie unitară şi reprezentativă o serie de creaţii ale pietrarilor care, de-a lungul secolelor, au activat în atelierele centrului clujean.

Tezaurul muzeului prezintă publicului peste 4600 de piese din aur şi argint: idoli eneolitici, tezaure monetare din argint şi aur, bijuterii, medalii şi decoraţii precum şi obiecte de uz cotidian din metal preţios.

Adresa: Str. Constantin Daicoviciu nr. 2, Localitatea Cluj-Napoca, județul Cluj

Telefon: 0264595677

Fax: 0264591718

Email: secretariat@mnit.ro

www.museum.utcluj.ro

www.istoria-transilvaniei.ro

Localizare Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei

Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj Napoca se află în zona Pieței Muzeului pe strada Constantin Daicoviciu nr. 2.

[google-map-v3 width=”90%” height=”250″ zoom=”15″ maptype=”roadmap” mapalign=”center” directionhint=”false” language=”default” poweredby=”false” maptypecontrol=”true” pancontrol=”true” zoomcontrol=”true” scalecontrol=”true” streetviewcontrol=”true” scrollwheelcontrol=”false” draggable=”true” tiltfourtyfive=”false” addmarkermashupbubble=”false” addmarkermashupbubble=”false” addmarkerlist=”46.771552,23.585871{}obiective-turistice.png” bubbleautopan=”true” showbike=”false” showtraffic=”false” showpanoramio=”false”]

Accesul cu mașina pe strada Constantin Daicoviciu se poate face de pe strada Emil Isac, dinspre strada Georghe Barițiu (Opera Maghiară). După intersecția cu strada Constantin Daicoviciu, strada Emil Isac este cu sens unic spre strada Memorandumului.

2 1514

A fost înfiinţat în anul 1951, iar din anul 1956 funcţionează în Palatul Bánffy, cel mai important edificiu baroc din Cluj-Napoca. Clădirea a fost construită ca reşedinţă a guvernatorului Transilvaniei – Bánffy György, în perioada 1774 – 1785, pe baza planurilor arhitectului J.E. Blaumann. Decoraţia arhitecturală în piatră a fost completată cu o serie de sculpturi deosebite din punct de vedere artistic, realizate de Anton Schuchbauer.

Muzeul deţine un patrimoniu deosebit de valoros de artă românească şi europeană: pictură, grafică, sculptură, artă decorativă din secolele XV-XXI, cantonate în: Galeria Naţională ( cinci secole de artă plastică naţională, dar cu accent asupra celei din Transilvania, reprezentate de 271 de piese de pictură şi 42 de piese de sculptură ale artiştilor Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu, Corneliu Baba, Hans Eder, Virgil Fulicea, Oscar Han, Sava Henţia, Acs Ferenc, Kos Andras, Hans Mattis Teutsch, Nechita Zugravul, Franz Neuhauser, Carol Popp Szatmari, Vida Geza, Aurel Ciupe, Romul Ladea şi mulţi alţii), Colecţia de grafică românească (reprezentată de Theodor Aman, Hans Eder, Pericle Capidan, Theodor Pallady, Nagy Istvan, Nicolae Tonitza, Venceslav Melka, Carol Popp Szatmari etc.) şi Colecţia de artă universală – 1456 de piese de interes artistic şi documentar din Europa: Istvan Reti, Koszka Joszef (Ungaria); Felix Ziem, Jean Hippolyte Flandrin (Franţa); Franz Defregger (Austria-Germania); Carlo Dolci, Luca Giordano (Italia); Ivan Konstantinovici Aivazovski (Rusia) ş.a.

Adresă

Piața Unirii, numărul 30, 400098, Cluj-Napoca

Telefon

(+4) 0264 596 952

(+4) 0264 596 953

Web

http://www.macluj.ro

macn@cluj.astral.ro

Orar

  • Miercuri până Duminică între orele 10.00 – 17.00
  • Luni și Marți accesul publicilui este interzis (muzeul este închis)

Localizare și Acces

Muzeul de Artă (Palatul Banffy) se afla în centrul vechi al orașului Cluj Napoca, în Piaţa Unirii la nr. 30, între clădirea hotelului Melody și Clădirile Gemene, colț cu strada Iuliu Maniu.

Pentru parcarea autovehiculelor, vis-a-vis de muzeu se află o parcare cu plată și alte spații amenajate în jurul bisericii romano-catolice Sf. Mihail din Piața Unirii.