Lacuri

O dată ce am intrat în luna iulie, vara pare că s-a instalat pe meleagurile ardelene, în ciuda ocazionalelor zile ploioase care strică planurile turiștilor și weekendurile localnicilor. Dar dacă facem abstracție de ele și ne plănuim ieșirile la plajă sau în natură conform predicțiilor meteo, putem avea parte de weekenduri plăcute pe care le putem transforma în adevărate mini concedii.

Indiferent dacă te afli deja în Cluj sau plănuiești să ajungi în capitala Ardealului, iată mai jos două locații din apropierea orașului unde poți evada pentru câteva zile. Ambele au legătură directă cu apa, deoarece apa ne atrage cel mai mult în anotimpul călduros. Este vorba despre Băile Cojocnei și despre Lacul Tarnița. Iată mai jos câteva detalii despre fiecare dintre acestea.

Băile Cojocnei este o stațiune balneo-climaterică aflată în partea de est a comunei Cojocna din județul Cluj, chiar lângă Pârâul Valea Sărată. Aici vei găsi lacurile saline Toroc și Lacul Mare, a căror apă tratează afecțiunile reumatismale precum artroze, tendinoze, poliartroze spondiloze, dar și afecțiuni endocrine și ginecologice. În Lacul Mare, denumit și Lacul Băilor, salinitatea apei este de 109,8 gr/l. Stațiunea Băile Cojocnei se află la 22 de kilometri de Cluj și a fost modernizată în ultimii ani cu fonduri europene, oferind turiștilor condiții deosebite la momentul actual.

Lacul Tarnița se află în comuna Gilău din județul Cluj, la 27 de kilometri distanță, și este un lac de acumulare care prezintă peisaje senzaționale. Frumusețea zonei este faimoasă printre turiști și clujeni, care deseori o aleg pentru o destinație de weekend. Pe lângă oportunitățile de scăldare, aici poți apela și la activități de relaxare la iarbă verde sau la plimbări în natură care îți vor îndepărta stresul zilnic.

Cea mai bună modalitate de a te bucura într-un weekend de una dintre aceste două locații (sau chiar și de amândouă) este cu ajutorul mașinii. Dacă nu dispui de una personală, poți închiria o mașină la prețuri foarte avantajoase, beneficiind astfel pentru câteva zile de confortul, intimitatea și independența unui autoturism personal.

Poți închiria mașini din Cluj, dar poți comanda un autoturism și la aeroportul din Târgu-Mureș, în cazul în care ai această nevoie. Serviciul de rent-a-car îți asigură mobilitatea necesară pentru a te deplasa pe traseele județului Cluj și din țară extrem de rapid și convenabil, economisind timp și bani.

Sursă imagine

Deși se apropie sezonul rece, toamna încă ne oferă zile călduroase în care să putem exploata împrejurimile Clujului și să descoperim locuri noi, de o frumusețe rară, câteva ascunse bine, parcă invitându-ne să le descoperim. Nu departe de Cluj, la doar 30 km, găsim un ochi de apă de o culoare azurie, ca și aceea a Mediteranei. Chiar dacă peisajul nu seamănă cu zonele exotice specifice, în mijlocul pietrelor calcaroase gălbui și a tufișurilor de papură verde crud, s-a format Laguna Albastră, un lac natural apărut recent.

Format pe locul unei foste mine de caolin (argilă albă), fiind inundată de izvoare subterane care au pătruns prin pânza freatică a caolinului, Laguna Albastră se află în spatele dunelor de nisip, formând cu acestea un loc de poveste, unde culorile se amestecă într-un mod plăcut, dând naștere unui loc încă neexplorat și necunoscut, chiar și pentru locuitorii din zonă. În 1995, balta a secat din cauza unor lucrări, pierzând și populația de pești existentă, însă, cu trecerea timpului, apa s-a adunat din nou, păstrând aceeași de un culoare albastru limpede și același farmec ca și altădată.

Localizare

Laguna Albastră  se găsește la 30 km de Cluj Napoca, în apropierea comunei Aghireșu. Din păcate nu sunt indicatoare sau drumuri amenajate, astfel că trebuie să vă înarmați cu multă răbdare, dar vă garantăm că o să merite din plin. Există două rute de acces: Cluj-Napoca – Baciu – Gârbău – Aghireş Fabrici sau Cluj-Napoca – Gilău – Căpuş – Gârbău – Aghireş Fabrici. O dată ce ajungeți în Aghireș, trebuie să mergeți tot înainte pe lângă clădirea BRD și să treceți peste calea ferată. Drumul cu mașina se termină după aproximativ 4 km, astfel că va trebui să faceți o plimbare de 300 – 400 m până veți ajunge la malul laului.

[google-map-v3 width=”100%” height=”350%” zoom=”16″ maptype=”roadmap” mapalign=”center” directionhint=”false” language=”default” poweredby=”false” maptypecontrol=”true” pancontrol=”true” zoomcontrol=”true” scalecontrol=”true” streetviewcontrol=”true” scrollwheelcontrol=”false” draggable=”true” tiltfourtyfive=”false” addmarkermashupbubble=”false” addmarkermashupbubble=”false” addmarkerlist=”46.889993,23.290586{}atractii-naturale.png” bubbleautopan=”true” showbike=”false” showtraffic=”false” showpanoramio=”false”]

Cu un potențial turistic extraordinar, dar din păcate nepromovat, lacul din mijlocul dunelor de nisip duce cu gândul la o oază din deșert, o gură de aer pentru cei care vor să evadeze din viața cotidiană și zgomotul orașului. Laguna Albastră este un loc minunat de scăldat pentru mulți care vor să se răcorească în zilele fierbinți, deși se spune că lacul prezintă prea multe minerale nocive pentru om. Este nevoie doar de o singură vizită și de câteva ore pentru a înțelege potențialul acestei zone, dar vă asigurăm că vă veți întoarce de fiecare dată cu plăcere în mijlocul acestui peisaj parcă scos din povești.

foto

0 1723

Baile Sarate de la Cojocna se afla la circa 22 km de Cluj Napoca, se ajunge aici prin localitatea Apahida spre Cojocna.

Orarul in care baile sunt deschis publicului in timpul verii este zilnic intre orele 07.00 – 19.00.

Pretul biletului de intrare este 10 lei pe persoana. Exista parcare in incinta, iar un sejlong este 10 lei / zi.

[google-map-v3 width=”90%” height=”250″ zoom=”15″ aptype=”roadmap” mapalign=”center” directionhint=”false” language=”ro” poweredby=”false” maptypecontrol=”true” pancontrol=”true” zoomcontrol=”true” scalecontrol=”true” streetviewcontrol=”true” scrollwheelcontrol=”false” draggable=”true” tiltfourtyfive=”false” addmarkermashupbubble=”false” addmarkermashupbubble=”false” addmarkerlist=”46.952943,24.545449{}atractii-naturale.png” bubbleautopan=”false” showbike=”false” showtraffic=”false” showpanoramio=”false”]

In incinta strandului se pot inchiria terenuri de fotbal si tenis de camp, iar preturile variaza intre 50-60 lei pentru terenul de fotbal si 20 – 30 lei pentru terenul de tenis de camp.

Galerie Foto

Sunt 2 lacuri sarate cu adancimi diferite.

Apa te tine la suprafata deoarece este sarata si nu este nevoie sa stii sa inoti.

Baile Sarate de la Cojocna este o alternativa buna in locul strandurilor din zona Cluj Napoca.

Orarul la Strand(vara) este zilnic intre orele 07.00 – 19.00 , iar pretul de intrare este 10 lei.
Exista parcare in incinta, iar un sejlong este 10 lei / zi.

3 8193

Lacul Tarnița este al doilea lac de acumulare dupa localitatea Someșul Rece din comuna Gilău din direcția Cluj Napoca. Distanța între Barajul Lacul Tarnița și municipiul Cluj Napoca este de circa 27 km la intrarea pe baraj și circa 35 km până la zona „Coada Lacului” unde lacul se subțiază și devine un râu ce alimentează continuu barajul cu apa proaspătă din munții Mărișel.

Frumusețile zonei sunt cunoscute atât de localnici, cat și de clujenii ce o vizitează, în special în weekenduri, reprezentând și un important punct de agrement.

Fiind o zonă frumoasă din munții Apuseni cu multe peisaje unice și aproape de Cluj Napoca, pe malul lacului Tarnița s-au construit foarte multe vile, pensiuni și cabane.

Activitățile recreative desfășurate pe lac sunt înnotul, pescuitul, plimbările cu barca sau jetski-ul, însă majoritatea se desfășoara în cadru neorganizat.

Se spune că pe fundul lacului există pești ce depășesc 1-2 m lungime.

Descriere Lacul Tarnița din județul Cluj

Lacul Tarnița din județul Cluj este un frumos lac de acumulare ce are o suprafață de circa 215 ha cu o lungime de peste 8 km și o adâncime maximă de peste 70 de metri. Apa din barajul Tarnița este adusă de râul Someșul Cald.

 

Barajul Tarnița a fost construit în anul 1974, cu scop de a produce energie electrică. Forma acestuia este asemănătoare cu un arc, având o lungime a coronamentului de 237 m și înălțime de 97 m.

Recomandări

Dacă ești turist și stai în Cluj Napoca câteva zile, merită să admiri peisajul atât ziua, cât și noaptea. Seara, acest peisaj este izbitor ca frumusețe prin contrastul dintre pădurea întunecoasă din jur și barajul iluminat. (se poate face acest traseu dus-întors din Cluj Napoca în maximum 1h).

foto

8 3125

Traseu auto de 1 zi: “Lacurile de acumulare din Cluj ”

Rezumatul traseului:

Cluj Napoca – Lacul Gilau – Somesul Rece – Somesul Cald – Lacul Tarnita – Marisel – Belis – Huedin – Cluj Napoca

Traseul atinge cele mai importante si mai spectaculoase lacuri de acumulare ale Clujului, intr-o zi, parcurgand o distanta de 130km dus-intors din Cluj Napoca.

Plecarea din Cluj Napoca trebuie sa se faca cat mai de dimineata, deoarece drumul este plin de peisaje unice si zone pe care nu poti sa nu te opresti sa le admiri, si timpul va trece repede.

De retinut pentru traseu:

  • pe traseu, intre Gilau, Tarnita, Belis si Huedin nu sunt benzinarii asa ca e recomandat sa alimentati cu suficient combustibil
  •  fiind o zona muntoasa numarul restaurantelor este limitat, asa ca ar prinde bine un sandwich (locuri unde se poate manca se gasesc in Gilau, Belis sau Huedin)
  • daca intentionati sa explorati zona prin paduri sau pe dealurile muntoase, e bine sa aveti echipament pentru munte si lichide la indemana (e recomandat sa fiti cu un cunoscator al zonei pentru expeditii mai ample)

Descriere traseu turistic:

Prima destinatie Lacul Gilau ( 46.743507, 23.369551):
Din Cluj Napoca, se ia directia spre Oradea, spre localitatea Floresti.

La intrarea in Gilau se face la stanga spre „Somesul Rece”.
Inainte de a intra in Somesul Rece, apare pe dreapta primul lac de acumulare: „Lacul Gilau”.

O priveliste unica a lacului se poate vedea daca se intra pe podul din dreapta spre Motel Gilau.
Lacul este vizibil si din Somesul Rece, aflat la 5 minute din acest punct.

Somesul Rece (46.733668, 23.361523) este o localitate ce apartine de comuna Gilau. Din centrul localitatii se face la dreapta spre drumul ce duce la localitatea Somesul Cald.

Dupa cateva curbe apare barajul Lacul Somesul Cald. Dupa ce se trece barajul se poate parca la circa 50 metri pe un mic platou ce-ti ofera o priveliste ampla asupra luciului de apa.

Aici poti gasi pe partea cealalta a drumului un mic izvor cu apa proaspata de munte.

Drumul spre localitatea Somesul Cald (46.733302, 23.333480 ) iti ofera posibilitatea de a cobori la malul lacului traversand cararile formate deja printre tufisuri si copaci.

Dupa Somesul Cald la 1-2 km peisajul se deschide, dealurile se indeparteaza putin si apare in stanga imaginea barajului de la Tarnita ( 46.727529, 23.300301).

Din acest loc si pana pe baraj drumul este plin de serpentine si curbe stramte.

Barajul lacul Tarnita din judetul Cluj are o suprafata de circa 215 ha cu o lungime de peste 8 km si o adancime maxima de peste 70 de metri. (afla mai multe despre Tarnita).

In continuare drumul merge pe marginea lacului si din cand in cand desisul de copaci se despica pentru a permite o priveliste unica asupra lacului.

La un moment dat se formeaza un mic drum pietruit (care poate sa fie stricat de ploi mai ales primavara) care duce spre zona cunoscuta de clujeni drept „Coada Lacului”. Aici lacul se ingusteaza si continua cu un rau ce aduce apa rece din munti.
In acest loc poti sa stai sa explorezi zona, sau sa poposesti pentru a manca.

In continuare drumul duce in zona Marisel, Muntii Apuseni 46.674294, 23.120728.

Aici din nou poti sa opresti si sa faci mici trasee pentru a explora zona. (afla mai multe despre zona Marisel)

Traseul continua pana se ajunge la o intersectie  cu drumul spre Belis, unde trebuie sa se faca dreapta, pentru a ajunge la barajul de la Belis – Fantanele, unul dintre cele mai frumoase si mai mari baraje din Transilvania.

Lacul Belis – Fantanele (46.667768, 23.058962) se intinde pe o lungime de circa 27km si are un luciu de apa de circa 900 ha.

Lacul se poate vizita de grupuri (in special in weekend) cu barca cu motor (circa 10 lei/persoana pentru o tura) sau cu barcute ce se inchiriaza din dreapta lacului. (se ajunge pe o alee pe malul lacului).

Lacul Belis Fantanele are o istorie uimitoare ce se invarte in jurul vechiului sat ce a fost inundat pentru a se construi barajul. (Afla mai multe despre istoria lacului si localitatii Belis)

De aici drumul duce printre paduri si sate spre localitatea Huedin (46.864372, 23.026708), un mic oras la circa 50 km de Cluj Napoca, pe drumul european E60.
De aici si pana in Cluj Napoca (46.772829, 23.595814) drumul poate fi aglomerat si de aceea poti ajunge in circa 1h.

Acest traseu se poate mari pana la 2-3 zile daca se exploreaza zona Marisel, daca se inconjoara lacul Belis sau se viziteaza zona protejata din Muntii Apuseni (Cascada Valu Miresei, Pestera Muierilor sau Ghetarul Focul Viu).

6 2562

Lacul din Cartierul Gheorgheni este cel mai mare lac din orașul Cluj Napoca, fiind situat la circa 4 km de centrul orașului.

Ca și amplasare lacul este lângă centrul comercial Iulius Mall, între străzile Între Lacuri, Teodor Mihali și Sarmisegetuza.

Lacul este înconjurat de o alee ce permite plimbări în jurul acestuia.

Lângă lac se află un teren de tenis, căminul Studențesc Economica 2 și Iulius Mall. Vis-a-vis de lac, pe strada Teodor Mihali se găsesc Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) și Facultatea Dimitrie Cantemir – Economice.

Acces Auto

Lângă lac se găsește o parcare mare.

[google-map-v3 width=”90%” height=”250″ zoom=”15″ maptype=”roadmap” mapalign=”center” directionhint=”false” language=”default” poweredby=”false” maptypecontrol=”true” pancontrol=”true” zoomcontrol=”true” scalecontrol=”true” streetviewcontrol=”true” scrollwheelcontrol=”false” draggable=”true” tiltfourtyfive=”false” addmarkermashupbubble=”false” addmarkermashupbubble=”false” addmarkerlist=”46.774113,23.625164{}atractii-naturale.png” bubbleautopan=”true” showbike=”false” showtraffic=”false” showpanoramio=”false”]

Coordonate GPS: 46°46’26″N, 23°37’29″E

4 1764

Lacul Chios este luciul de apă din Parcul Central al Clujului. Numele lui este preluat de la Restaurant – Cazinou Chios care se află la marginea acestuia.

[nggallery id=20]

După o plimbare prin parc, băncile de pe malul lacului sunt ideale pentru a te odihnii și a admira mică insulă din centrul acestuia, rațele sălbatice – pentru care de câțiva ani lacul le este casă, sau bărcile și hidrobicicletele care se miscă încet pe luciul apei.

Pe timpul verii poți închiria pentru o plimbare pe lac o barcă sau o hidrobicicletă.

Pentru o plimbare de 30 de minute prețurile sunt următoarele:

  • cu barca, copii trebuie să plătească 3 lei, iar adulţii 6 lei.
  • cu hidrobicicletă, tarifele sunt: pentru copii 4 lei, iar adulţii 8 lei.

Pe timpul iernii după ce se formează un strat gros de gheață, lacul Chios devine un patinoar natural superb care este frecventat de clujeni de toate vârstele.

Seara, lacul primește un alt farmec de la becurile cu lumină gălbuie ce-l luminează.

Pe lângă frumusețea lacului Chios, se mai pot admira și celelate locuri ale parcului Central. În apropierea lacului se află:

  • zonă cu terenul de baschet și aparate fitness
  • o frumoasă fântână arteziană
  • clădirea vechiului cazino
  • împunatoarea clădire a cazinoului Chios
  • pentru copii se pot inchiria căruțe trase de ponei

De reținut: Lacul Chios nu este un loc în care se poate pescui sau înnota.

[google-map-v3 width=”90%” height=”250″ zoom=”15″ maptype=”roadmap” mapalign=”center” directionhint=”false” language=”default” poweredby=”false” maptypecontrol=”true” pancontrol=”true” zoomcontrol=”true” scalecontrol=”true” streetviewcontrol=”true” scrollwheelcontrol=”false” draggable=”true” tiltfourtyfive=”false” addmarkermashupbubble=”false” addmarkermashupbubble=”false” addmarkerlist=”46.768513,23.577926{}atractii-naturale.png” bubbleautopan=”true” showbike=”false” showtraffic=”false” showpanoramio=”false”]

Coordonate GPS: 46.768352 (lat.), 23.576961 (long.)